Bernard-Henri Lévy (2006). American vertigo. Paris: Editions Grasset et Fasquelle.

Note de lectură

„Este stranie această obsesie a drapelului. Este de neînţeles pentru cineva care, ca mine, vine dintr-o ţară fără drapel, de unde, ca să zicem aşa, drapelul a dispărut, unde nu mai poate fi văzut fluturând decât pe frontonul clădirilor oficiale şi unde nostalgia legată de el, preocuparea pentru el, evocarea sa sunt chiar semnul unui paseism devenit ridicol.”

Falsul ca voinţă şi reprezentare: „Există acolo, sunt sigur, obiecte autentice din epocă, relicve, vestigii. Dar nu. S-a preferat falsul. S-a dorit noul care să simuleze vechiul. Toată ideea a fost nu de a conserva, ci de a reconstitui un fals autentic şi de a-l celebra ca atare. Înfrângere a arhivei. Triumf al kitschului.”

„Primul negru care a înţeles că nu mai trebuie mers pe învinovăţire, ci pe seducţie? Primul care vrea să fie, în loc de reproşul Americii, promisiunea sa? Trecerea de la tipul de black aflat în război la un black care dă încredere şi uneşte? Un viitor preşedinte metis? Un buletin de vot, într-o zi, la concurenţă cu Hillary? Sau începutul sfârşitului religiilor identitare?”

„America fiind o democraţie adevărată, locul e cel care are întâietate, o dată pentru totdeauna, nu deţinătorul locului!”

„E o aventură, Mall-ul! O mare aventură urbană, modernă, totală! Este, dacă e să judec după afluenţa din jurul magazinului de suveniruri, unde se vând pahare, ceşti, halbe de bere, tricouri şi alte fleacuri marcate cu însemnele Mall-ului, o experienţă în sine şi, pentru cei care o descoperă, un moment de excepţie! Ce anume spune această experienţă? Ce anume ne povesteşte despre civilizaţia americană acest monument funerar al mărfii, această acumulare piramidală de false bunuri şi de non-dorinţe, într-un decor de sfârşit de lume? Ce efect are, asupra fiinţelor umane americane de astăzi, acest spaţiu închis, această seră unde nu pare să subziste decât un surogat de viaţă?”

La AFL-CIO Joint Conference (partidul democrat): „Ce am constatat e că două treimi, ba chiar trei sferturi din intervenţii au fost consacrate discutării nu despre linia politică, nici măcar despre comunicare sau propagandă, ci despre marketing, fund-raising, meritele comparate ale pompelor de finanţe republicane şi democrate, rolul Internetului – ce am constatat e că aceşti sclipitori pionieri de la care se aştepta să pună pietrele unghiulare ale casei comune de mâine nu aveau decât o idee, o obsesie şi, în fond, o lozincă: cum, în decurs de patru ani, să-i bată pe republicani pe acest teren decisiv al colectei de bani…”

 „Visam la o voce, una singură, ridicându-se pentru a enunţa cele trei sau patru mari propoziţii care, dată fiind starea raportului de forţe şi a dezbaterii, ar putea constitui armătura unui program politic. Apărarea Luminilor contra ofensivei creaţioniste… Reafirmarea unei linii tocquevilliene propovăduind nu, fireşte, ateismul, ci acea formă de laicitate, chiar de separare a Bisericilor de stat, care a fost întotdeauna constitutivă etosului american… Un nou ‘new deal’ pentru cei mai nevoiaşi… O apărare intransigentă a Dreptului şi refuzul situaţiei de excepţie de la Abu Ghraib şi Guantanamo… Dar nu. Bani şi iar bani. Banii, indicator şi criteriu a toate cele. Ipoteza, axioma conform căreia, pentru a câştiga bătălia ideilor, va trebui mai întâi să se câştige bătălia banilor.”

„Ce de cărţi! Ce de cărţi! Rareori o ţară se va fi întrebat cu atâta anxiozitate despre criza sa şi destinul său; rare sunt naţiunile pradă unei asemenea ameţeli, unei asemenea beţii identitare.”

Patru serii de semne privind criza identitară a Americii:

1. Dereglarea mecanismelor de memorare: proliferarea memoriei „anticare” (după Nietzsche, în Consideraţii inactuale) în defavoarea celei „monumentale” şi a celei „critice”. Statele Unite devin un Hall of Fame generalizat. Falsul domină.

„Acele muzee care păstrează tot, acele locuri care amestecă tot şi nu mai fac deosebirea între ceea ce este demn să fie memorat şi ceea ce nu este, acele burguri şi acele districte rurale unde pare-se că s-au uitat binefacerile eliberatoare ale uitării şi unde te strivesc relicvele a aproape orice, toate astea par caricatura gigantică a acelei ‘insomnii’, a acelei ‘rumegări’, Nietzsche mai spune şi a acelui ‘resentiment’ sau a acelui ‘spirit de răzbunare’ care sunt marca ‘istoriei anticare’.”

„Fetişuri şi relicve. Maladie şi pierdere de timp. Şi o societate care, prin asta, îşi asumă riscul cât se poate de real de a se deconecta de la marea Istorie.”

2. Obezitatea. Nu cea a trupurilor, ci aceea a mall-urilor, a oraşelor, a bisericilor, a campaniilor electorale, a box-office-ului, a aeroporturilor, a marilor memoriale, a deficitelor publice.

„O obezitate mai puţin cunoscută şi căreia extensia presupusă a corpurilor nu-i este decât metafora şi în acelaşi timp perdeaua de carne şi de fum. O obezitate socială. O obezitate economică, financiară, politică. O obezitate universală despre care mi s-a întâmplat să mă întreb dacă nu cumva afecta toate corpurile componente ale ţării.”

„O obezitate globală şi totală. O obezitate care nu cruţă niciun domeniu al vieţii publice sau personale. O obezitate radicală, devenită regimul nebunesc, dar normal al unei ţări care pare a fi găsit în asta un substitut isteric al noii frontiere de odinioară. Pe scurt, o societate întreagă care, de sus până jos, de la un capăt la altul, pare a fi căzut pradă acestei dereglări obscure care face ca un organism să se umfle, să debordeze, să explodeze şi să se descompună.”

3. Fragmentarea spaţiului social şi politic.

„[…] transformarea Americii într-o naţiune plurală, un mozaic de comunităţi, o rapsodie de etnii şi de grupuri care fac sau par să facă din ce în ce mai problematică realizarea vechiului program […] înscris în deviza ţării: ‘e pluribus unum’.”

4. Extinderea marii sărăcii. Abandonarea unui segment de populaţie care trăieşte în sărăcie absolută.

„Dar că America e, imediat după Rusia, campionul lumii la întemniţare, este un fapt. Că ea nu are totuşi un atât de important număr de mari infractori, irecuperabili pentru societate, este un alt fapt. Şi că închisorile sale ţin astfel de un sistem global de producţie şi ocultare, de fabricaţie, apoi de expulzare în invizibilitate a unei populaţii de săraci absoluţi, excluşi din spaţiul Polisului, care devin un fel de zombi, de troglodiţi – un fizician ar zice ‘corp negru’ – ai unei societăţi aflându-şi aici insurmontabilul defect al platoşei sale şi al modelului său, este un al treilea fapt care nu e, acesta, cel mai neînsemnat dintre rezultatele anchetei mele.”

Ediţia românească (din care am reprodus aceste citate):

Bernard-Henri Lévy (2007). American vertigo (trad. rom.). Bucureşti: Nemira & Co.