Mâine un nou an universitar este la linia de start. De fapt, e deschiderea festivă, deoarece cursurile încep de luni. Ba nu, greşesc, luni e grevă, nu începe nimic. Poate marţi? Nu ştiu, că nu s-au terminat cazările. Miercuri? Luna asta? Start ratat!

Student grevistÎmi amintesc de vremurile epice ale anilor ’90, când niciun an universitar nu începea fără o grevă adevărată. Cam o lună de zile (plus/minus o săptămână), timp necesar, de altfel, celor mai mulţi dintre studenţi pentru rezolvarea unor probleme mai presante, cum ar fi zugrăvirea camerei de cămin sau găsirea unei gazde, căutarea unui servici, procurarea unor acte ori completarea diverselor fişe, cereri, formulare, ba chiar necesara prelungire a vacanţei de vară. Nici profesorii, de regulă, nu aveau a se plânge: orarul se putea face în voie, erau vânate ore în plus de ţinut pe la o particulară sau alta, se scriau prelegeri, se mai lucra la câte un articol, capitol de carte, cercetare etc. Exista o binevenită „pregătire psihologică” înainte de „intrarea în şut”.

Acum, cel puţin din acest punct de vedere, lucrurile par a se normaliza. Măcar în ceea ce priveşte debutul anului şcolar. Mai rău este că nu se ştie când se termină primul semestru. Ideea acestui „concediu fără plată”, în principiu o şmecherie prin care contribuabililor li se transferă eşecul guvernării, se potriveşte cum nu se poate mai bine mentalităţii noastre bizantine. Luăm vacanţă mai devreme! Ce rigurozitate, ce seriozitate, ce planificare, ce sistem! Chiar dacă reuşim să urnim trenul din gară la ora exactă, tot îl facem să sară de pe şine până la urmă, nu-i aşa? Asta ca să folosesc o analogie de actualitate.

Copiatul la exameneFireşte, sunt diferenţe notabile de la o facultate la alta şi de la o regiune istoric-geografică la alta. Unii s-au descurcat mai bine şi au resurse suficiente, alţii încă cerşesc de la buget sau mai jupoaie o piele în plus de pe student (citeşte: de pe părinţii acestora). Nu vreau să particularizez, fiindcă nu fac investigaţie jurnalistică. Pur şi simplu, constat o stare generală de fapt. Învăţământul universitar românesc nu se ridică la înălţimea pretenţiilor sale şi a infatuării unora dintre reprezentanţii lui. Dorim pregătire academică de top, înfiinţăm ditai agenţia de asigurare a calităţii, concepem (de fapt, însăilăm prin clasica metodă cut & paste) tot felul de scale de competenţe, ne dorim europeni nu numai prin geografie, ci şi prin civilizaţie, dar ne pierdem încă în hăţişul formelor fără fond. Suntem, aşadar, parte a Procesului Bologna, am redus anii de facultate la trei, vorbim de EHEA şi ECTS, am înfiinţat mastere fără număr, cerem profesorilor dedicaţie, inovare, notorietate academică internaţională, activitate de cercetare şi de publicare ca în Occident, dar nu investim în sistem decât vorbe şi pretenţii. Adică, mai pe înţeles, vrem să-l facem bici şi să mai şi pocnească!

Garantia Vanghelie 2008Avem, cică, un pact pentru educaţie. Tot felul de semnături „grele” pe un document care nu valorează nici cât hârtia pe care este scris. Poate că spectacolul mediatic mai nutreşte iluziile celor câtorva naivi care (statistic) vieţuiesc încă în România. Poate că acest (fost / actual / demisionat / învestit / remaniat / reîncărcat etc.) ministru al învăţământului stă mai mult în talk-show-uri decât la servici doar pentru a ne băga pe gât gogoaşa râncedă a reformei. Ceilalţi, cei mai mulţi, ştiu foarte bine cât e minciună şi cât e adevăr. Iar europenii, cei veritabili adică, ştiu încă şi mai bine cât ne poate pielea. Cu unele excepţii (care confirmă regula), ne tratează aşa cum merităm: ca pe nişte primitivi. Vom ajunge în The Times Higher Education – QS World University Rankings under 500 cam tot atunci când munţii se vor nărui, mările vor seca, iar soarele se va transforma într-o gigantă roşie. Deocamdată suntem la poziţia 501+, adică fix între Institutul Dromader din Sahara şi Academia Pinguină din Antarctica! Să nu ne fie nici prea cald, dar nici prea rece…


Sigur, sunt cinic şi afectat în ceea ce scriu. Dar, trecut de patruzeci de ani fiind, cum mai pot fi altfel? Să mai aştept ce de la cei ce ne conduc? Apocalipsa?

Unii ar spune că ar trebui să ne văietăm mai puţin şi să ne implicăm mai mult. Îi las pe ei să fie primii care să dea un exemplu. Să arate ei ce pot şi de-abia pe urmă să ne tragă de urechi. Să-l facă ei bici şi să pocnească din el în Piaţa Victoriei.

Alţii ar zice fuck you Romania! Le-aş răspunde cu un citat din clasici: ba p-al mătii! Asta e tot ce puteţi? Ăsta e tot talentul vostru? Poftiţi afară!

Sisteme de copiatSingura soluţie pe care o întrevăd este aceea ca fiecare, atât cât îl ţine sufletul şi îl duce capul, să-şi facă datoria cu onestitate, modestie, bun simţ şi bunăvoinţă. Adică să lucreze aşa cum ar face-o pentru sine. Ca şi cum ceea ce iese din truda sa este opera unui artizan, nu cârpeală de calfă. Ca şi cum numele său este blazon aristocratic, nu apelativ de plebeu.

Desigur, nu încurajez exagerările: sunt destule îndatoriri stupide care nu merită decât un minim de efort pentru a justifica salariul. Dar, de regulă, în întreprinderile mari, cele care te solicită intelectual şi emoţional dincolo de cele opt ore de muncă, dedicaţia devine amprenta personalităţii tale. Rigurozitatea, obstinaţia, atenţia pentru detalii, nevoia de excelenţă, creativitatea, toate acestea ajung trăsături ale unei noi mentalităţi. De undeva trebuie să începem. Eu zic să începem cu noi.

Revenind la subiectul acestui articol, amărăciunea persistă. O nouă lege a învăţământului a reuşit să scandalizeze pe toată lumea. Miniştrii „educaţiei naţionale” par mai interesaţi de reformarea titulaturii instituţiei pe care o conduc decât de catastrofa şcolii româneşti. Noroc că sistemul are o inerţie a sa care îl face să se rostogolească la vale în ciuda tuturor grevelor şi protestelor, pseudo-reformelor curriculare şi scandalurilor politice. Încă n-am atins punctul potenţialului minim. Semne sunt că nici nu suntem departe.

Întâi octombrie 2009 A.D. Stop. Înapoi la şcoală. Stop. Reformă. Stop. Aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Stop.

Şi de la capăt.

BTS=SSDD?

Răspundeţi voi la întrebare.

Nota bene:

Pentru (o dureroasă) comparaţie:

Top 10 (2008 2007)

1          1          HARVARD University (United States)

2          2=        YALE University (United States)

3          2=        University of CAMBRIDGE (United Kingdom)

4          2=        University of OXFORD (United Kingdom)

5          7=        CALIFORNIA Institute of Technology (Caltech) (United States)

6          5          IMPERIAL College London (United Kingdom)

7          9          UCL (University College London) (United Kingdom)

8          7=        University of CHICAGO (United States)

9          10        MASSACHUSETTS Institute of Technology (MIT) (United States)

10      11        COLUMBIA University (United States)

Sursa:

http://www.topuniversities.com.dev.quaqs.com/university_rankings/results/2008/overall_rankings/fullrankings/