Stairway - To happenDupă ce luni şi ani de zile au fost călcate în picioare în sus şi-n jos, izbite de cărucioare şi biciclete, zdrobite de mobile, frigidere sau materiale de construcţie, pişate de câini (şi) aurolaci, în fine, după ce au suportat canicule, îngheţuri şi vijelii fără număr, iată că a venit şi vremea lor. Vremea ca să fie „rejuvenate”. Şi s-au găsit vrednici de aceasta vreo doi meşteri mari – calfe, nu zidari. Iaca măre cum lucrară, zi de vară până-n seară, să ne toarne la picioară, mândră şi semeaţă scară. Probabil că în acte a costat mai mult decât cea dinăuntru; „în viu”, probabil două sute de lei şi o damigeană de ţuică. Râzi, tu, Darie, dar să vezi cum peste ani va fi inclusă în patrimoniul naţional, mostră de arhitectură avangardistă, combinând curbele lascive ale lui Dali cu asimetria verticalităţii lui Gaudi şi tonurile stilistice Bercea Mondial original. Şi, pentru a oferi contextul estetico-filozofic necesar, am adăugat o serie de instantanee (majoritatea foarte populare pe internet) de la sine grăitoare pentru toţi ce vor să… exploreze şi altfel Grădina Carpatină.

 

Această prezentare necesită JavaScript.