Spaţiul mitico-istoric al Vâlcii este suficient de cosmopolit pentru a avea şi o… cosmogonie proprie. Aş aminti doar influenţele cumane (păstrate în toponime precum Cozia „nucet”, respectiv Horezu „huhurez” sau cf. tc. horoz „cocoş”), însuşi numele domnitorului Basarab I, ctitorul mănăstirilor Cozia şi Horezu, fiind în mod incontestabil cuman („părinte cuceritor” sau „stăpânitor”, în turca veche). Iată un minunat exemplu:

„ La început, când a zidit Dumnezău lumea, a făcut mai întâi ceriu şi pă urma pămăntu. Dar când a făcut pământu a avut de ajutori pă arici. Dumnezău a desfăşurat după un ghem aţă cât erea ţancu ceriului şi pă urmă a dat ghemu ariciului. Ariciu şiret, vrând să facă pe Dumnezău să greşească, când vedea că Dumnezău se apropie de el cu zidirea pământului desfăşora câte puţin aţă după ghem; aşa că tomnai la urmă, când dumnezău a văzut că pămăntu ieste mai mare decât ceriu, a priceput că ariciu i-a stricat ţancu. Atunci ariciu a fugit şi s-a pitulat în iarbă. Dumnezău, după ce s-a gândit şi s-a răzgândit şi n-a aflat niciun mijloc ca să facă pământu să nu fie mai mare decât ceriu, a trimes albina ca să caute pă arici şi să-l întrebe. Albina, găsind pă arici, l-a întrebat, dar el a zis că ştie şi nu vrea să spună. Albina, şi ea şireată, s-a prefăcut că pleacă. Ea însă, depărtându-se, s-a ascuns într-o floare. Ariciu, crezând că e singur, a zis: ‘Hei! Nu să pricepe Dumnezău atâta lucru! Să ia pământu în mâini de margini, să-l strângă, şi aşa o să facă munţi, văi şi dealuri!’ Cum aude albina lucru, zboară din floare-n floare, şi ariciu auzind-o i-a zis: ‘Eiii…! aci ai fost, hoaţo! Mânca-ţ-ar ce nu se mănăncă cin-te-a trimes!’ Şi de atunce albina face miere în loc de altceva…”

(apud B. P. Haşdeu, Etymologicum Magnum Romaniæ, 1887-1895)