Motiv de aşteptare

Expertul în problemele vremii
M-a primit în biroul său.
„Veţi avea o zi minunată, domnule,
O zi minunată
De vară.”
Am coborât treptele şi m-am întors,
Căci, pe neaşteptate, cineva şoptise:
„Totul e atât de limpede,
E atât de limpede, desigur!”
Autobuzul m-a lăsat la marginea mării
Iar şoferul mi-a zâmbit
Radios.
„În fiecare zi,
În fiecare zi, domnule,
O veţi găsi neschimbată!…”
Şi atunci,
Chiar atunci,
În lumina fierbinte a soarelui,
Am zărit o umbră de fată
Într-un grăunte de
Incertitudine…
(1987)

Fluturii sunt liberi

Lumea mea e plină de sunete;
Culorile şi umbrele sunt
O apă întretăiată de gânduri
Şi doar conturul amintirilor mai păstrează
Neschimbat
Sărutu-ţi.

Lumea mea e plină de lacrimi, iubito!…
Lumea mea e o clipă suspendată
În gânduri
Şi doar mângâierile tale mai apropie
Acum
Fiorul nestatornic al iubirii.

Lumea mea e plină de tine, iubito,
E plină de glasul trupului tău,
De mireasma degetelor tale.
O! Inconştientă făptură oarbă,
Cum de mai ceri,
În pofida cruntului destin,
O cerească, fără de speranţă,
Schimbare?

Lumea mea e o continuă simfonie a ploii,
A ploii ce cântă în buzele tale,
În pletele tale,
În degetele-ţi moi şi parfumate,
În sărutul tău
Ca un fluture aţipit
Pe pleoapă…
(1990)

© 2009 ZONA ZOSTER

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s