Abia am apucat s-o uităm pe Herta Müller (mai ştie cineva pentru ce a primit premiul?), că încă un neamţ născut pe plaiuri româneşti, la Arad, în 1962, s-a făcut cu Nobelul, de data asta ca membru al unei echipe de trei cercetători de la Institutul Max Planck din Göttingen. Oare când şi un român trăitor în România va obţine o asemenea distincţie? À bon entendeur, salut!

Cf. http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/chemistry/laureates/2014/hell-facts.html

În continuare am adăugat câteva extrase dintr-un interviu cu acad. Solomon Marcus, realizat de Andreea Ofiţeru, jurnalist la cotidianul Gândul:

Domnule academician, săptămâna trecută românii au primit o veste bună de la Stockholm: un cercetător născut în România este câştigător al premiului Nobel pentru Chimie. Putem spune că şcoala românească este bună?

Stefan Hell a plecat de la vârsta de 15 ani din România. Important este mesajul pe care l-a trimis el telefonic: că-şi dă seama că a contat foarte mult şcoala pe care a primit-o în România, şi atrage atenţia României că ştiinţa e foarte importantă. Era necesar acest avertisment pentru că puterea politică din România nu conştientizează acest lucru. Anul trecut, Premiul Nobel pentru chimie a fost câştigat de trei autori care au valorificat informatica în chimie. Semnalul care s-a dat, atunci ca şi acum, a fost acela că disciplinele nu mai pot trăi izolat, fiecare trebuie să se bazeze pe interacţiunea cu celelalte. Hell e fizician, iar premiul pentru chimie, dar conduce un institut în care şi biologia are o poziţie esenţială. Faptul că sistemul educaţional  de la noi rămâne surd la interdisciplinaritate este inacceptabil. Este frumos faptul că Hell îşi aminteşte cu respect şi cu plăcere de ţara în care s-a născut şi în care a parcurs şcoala primară şi gimnaziul. Nici România nu l-a ignorat: încă din 2012 a fost ale membru de onoare al Academiei Române.

Ce înseamnă a învăţa în ziua de azi, în condiţiile în care copiii stau mult timp pe internet?

Aici este punctul nevralgic. Cu excepţiile de rigoare, în şcoala noastră nu s-a aflat încă ce înseamnă a învăţa. Credem că totul revine la a primi cunoştinţe, informaţii, a înmagazina date, nume, citate, procedee, formule, algoritmi, ecuaţii,  a fi în stare să le reproduci când ţi se cere, pentru a fi evaluat, şi să le aplici în cazuri standard.  Toate acestea iau forma generală a unor reţete, a unor indicaţii, care se folosesc pe bază repetitivă, de memorare. De la această formă superficială de învăţare, necesară uneori, dar departe de a fi suficientă, până la învăţarea reală este o distanţă  mare. Învăţarea autentică pleacă de la educarea unei stări de întrebare, de mirare, a nevoii de a căuta un răspuns. Să parcurgi stări fundamentale ale fiinţei umane: nedumerirea, îndoiala, bănuiala, ipoteza, intuiţia, explicaţia, spiritul critic, dreptul şi libertatea de a fi sau nu de acord cu ceea ce ţi se livrează, toate sunt etape fireşti în procesul de înţelegere care trebuie să însoţească însuşirea de cunoştinţe; ele nu merg automat împreună. Oricine ştie din experienţă că noaptea şi ziua alternează; dar câţi pot să şi explice de ce? A educa nevoia de a înţelege lumea, iată ceea ce lipseşte de prea multe ori. A deveni conştient că nu toate cunoştinţele ce ni se livrează au statut de certitudine, că multe, poate cele mai multe, sunt doar ipoteze, mai mult sau mai puţin plauzibile; a acorda atenţie modului în care cultura, învăţătura întreţin un metabolism permanent între întrebări şi răspunsuri, a înţelege modul în care un răspuns generează noi întrebări, toate acestea fac parte din actul de a învăţa. Dar câtă atenţie acordă şcoala acestor lucruri, antrenamentului de a construi întrebări inteligente? În ultimă instanţă, este vorba de a educa gândirea şi comportamentul în situaţii inedite şi tocmai aceasta este viaţa reală. Cum să te descurci în situaţii diferite de cele prin care ai trecut anterior?  Antrenamentul şcolar în această direcţie este derizoriu, dacă nu total absent. Chestiunile propuse la examene, inclusiv la bacalaureat, nu te invită să gândeşti cu capul tău, ci să-ţi aminteşti ce anume, din ce ţi s-a predat, trebuie aplicat acolo. […].

Dacă aţi fi ministrul educaţiei ce măsuri aţi lua?

M-aş preocupa în primul rând de educaţia omenescului şi aş apleca urechea la minţile cele mai inteligente din jurul meu.

Ce înseamnă educaţia omenescului?

Faptul că noi suntem deficitări în a educa la copilul de cea mai fragedă vârstă dragostea şi respectul pentru fiinţa umană. Aici e marea problemă. Şcoala trebuie să facă faţă azi unui val imens anti-educaţional care vine din mass-media, de la unele televiziuni, dintr-o parte a presei, dintr-o  parte a internetului. E un val anti-educaţional imens, pe care în special copiii îl suportă. Ceea ce vă spun acum sunt lucrurile pe care ar trebui să le facă toţi cei care au o răspundere în educaţie. Noi trăim într-o societate în care copilul de şcoală primară, în foarte multe cazuri, consideră natural să se ia la bătaie cu un alt copil pentru faptul că nu se înţeleg într-o anumită chestiune. Diferenţa de părere poate fi pricină de violenţă fizică, pentru că văd asta peste tot în jurul lor. Noi nu facem nimic în faţa acestor lucruri. Orice educator este răspunzător şi în această privinţă, a educaţiei omenescului. Dar orice cetăţean ar trebui să fie şi un educator. […]. Când e vorba de calitatea educaţiei nimic nu se poate schimba peste noapte. Nu există figuri providenţiale. Aici lucrul pe care nu au fost în stare să-l facă niciun guvern, pentru că erau mereu cu ochii pe interesele imediate de putere, era să te angajezi în procese de lungă durată de schimbare a programelor educaţionale. Noi avem în multe privinţe programe rămase în urmă cu peste o sută de ani în modul în care concepem predarea diverselor ştiinţe. Cea mai mare parte din ce s-a descoperit şi s-a inventat în secolul al XX-lea n-a ajuns să fie predată în şcoală, este o situaţie tragică din acest punct de vedere, pentru că s-a mers mereu în virtutea inerţiei, am repetat azi ceea ce am făcut ieri. Lucrul acesta este foarte comod, dar greşit.

Şi ce ar trebui făcut în condiţiile astea? Peste o lună se va schimba guvernul şi va veni un alt ministru.

De exemplu, să facem un program de urgenţă de educare a omenescului, a trăirii în societatea globală, un minim de program pe care să căutăm să-l realizăm imediat. Nu ne dăm seama la ce grad de violenţă se află societatea în care trăim. Această educaţie pentru o lume neviolentă, pentru o lume în care să se educe valori ca dragostea pentru fiinţa umană, să nu vezi în tot ceea ce este diferit un adversar. După cum vedem, în societate, în mass-media, cearta este cea care atrage, nu dezbaterea. Cearta face rating. Dezbaterea, cu dezvoltare de puncte de vedere, ţine de un anumit grad de cultură si de o stare de relaxare, la care tot mai puţini oameni ajung. Şi atunci, după ce se orientează televiziunile în materie de programe: după violenţă, ce certuri prezentăm? Iar după certuri vin lucrurile anodine, nesemnificative, de ieşire din plictiseală cu cel mai mic efort intelectual posibil.

Care este acum problema noastră principală?

Problema principală este aceea a supravieţuirii în demnitate, ca oameni şi ca popor. Se semnalează cu îngrijorare rata scăzută de natalitate, dar nu se acordă o atenţie similară faptului că, aşa, mai puţini, cum suntem, o bună parte a românilor rămâne needucată sau insuficient educată. Prea mulţi sunt cei care se află în posesia unor diplome de bacalaureat sau chiar universitare, fără acoperire. De aici, o clasa profesională de un grad scăzut de profesionalitate, un grad scăzut de productivitate a muncii, dificultatea de a acoperi România cu autostrăzi moderne şi consecinţa inevitabilă a stării de sărăcie în care ne aflăm. Despre această problemă şi altele conexe aş fi vrut să-i văd în dezbatere pe candidaţii la funcţia de Preşedinte al României, dar suntem departe de aşa ceva. Noi preferăm să înlocuim dezbaterile cu adunări omagiale, îi supermediatizăm pe cei câţiva olimpici, distribuim cu generozitate un număr imens de diplome de excelenţă, excelenţă e pe toate drumurile, la nivel local, judeţean şi naţional şi trebuie să vină forurile europene şi internaţionale care să ne atragă atenţia în cât de multe privinţe ne aflăm în coada Europei. De unde să vină schimbarea? Mereu răspundem la persoana a treia, cu referire la un ei ambiguu. Dar schimbarea nu poate veni decât din momentul în care vom vorbi despre ea la persoana întâi, deci ea trebuie să vină de la fiecare dintre noi. Numai că este nevoie de un antrenament în această direcţie, un antrenament care să fie practicat la toate nivelurile şi vârstele şi tocmai această preocupare lipseşte. Acum ar trebui în primul rând să ne ocupăm de acele răni deschise vizibile pentru toată lumea şi să dezvoltăm terapia lor. De exemplu, să organizăm o examinare şi o dezbatere a stării programelor şi manualelor şcolare, nu doar la modul general, ci la detaliu, pentru fiecare disciplină în parte. Societăţile de ramură ale profesorilor ar trebui să se implice esenţial în această activitate. Oamenii şcolii, oamenii de cultură, prin exemplarele cele mai bune pe care aceştia le au, să ia iniţiativa şi să elaboreze programe aplicabile  în etape succesive, dar să ne fie clar încotro trebuie să mergem. S-a presupus mereu, de către multă lume, că deficienţele în educaţie vin din nepriceperi de ordin pedagogic. Nu vreau să neglijez factorul pedagogic, dar una din cauzele principale pentru care programele educaţionale nu sunt cum trebuie este de ordin cultural, insuficienta cultură a celor care elaborează aceste programe. Mai urgentă este însă trecerea la reducerea şi, dacă este posibil, eliminarea violenţei lingvistice, psihologice şi fizice din societate, din viaţa de familie, din educaţie. Violenţa în limbaj, tonul răstit, ura, sunt peste tot vizibile, inclusiv în multe emisiuni ce se pretind educative. Confundarea alterităţii cu adversitatea este mereu întâlnită.

Accesat la adresele:

http://www.gandul.info/interviurile-gandul/sa-facem-un-program-de-urgenta-a-educatiei-omenescului-in-romania-nu-ne-dam-seama-la-ce-grad-de-violenta-se-afla-societatea-in-care-traim-solomon-marcus-13377303?utm_source=Gandul&utm_medium=Click%2BBula&utm_campaign=Bula%2BGandul (15.10.2014)

http://www.gandul.info/interviurile-gandul/academicianul-solomon-marcus-la-interviurile-gandul-am-mers-intotdeauna-la-vot-uneori-am-votat-nu-cu-cel-mai-bun-ci-cu-cel-mai-putin-rau-asta-e-situatia-in-romania-13377210?utm_source=Gandul&utm_medium=Click%2BCitesteSi+200&utm_campaign=CitesteSi%2Bgandul (15.10.2014)

Anunțuri