Peyo TM„Viens au pays des Schtroumpfs, Des petits êtres bleus. Viens au pays des Schtroumpfs, Où tout est merveilleux. Viens au pays des Schtroumpfs, Il existe un chemin. Viens au pays des Schtroumpfs, Ce n’est jamais très loin!”

Ştrumfi, schtroumpfs, smurfs, schlümpfe, smrkci, puffi, şirinler, barrufets, šmoulové, xì trum, smurfen, pitufos, pottokiak, strumparnir, hupikék töpikék, smurfarna, stroumfakia, sanafer, smerfy, sumaafu, dardasim, ismarf, lán jīng líng …, indiferent de apelativ, micile creaturi albastre au cucerit de mult lumea, mai întâi sub forma benzilor desenate, apoi a desenelor animate (marca Hanna & Barbera), a campaniilor promoţionale (inclusiv pentru UNICEF), a „merşandizăriilor” de tot felul, şi mai nou a filmelor de lung-metraj. Lansarea primului installment al trilogiei „ştrumpfilor” (?) a fost ocazia perfectă nu doar pentru a mai vinde câteva milioane de suveniruri alb-albastre, dar şi pentru a resuscita o serie întreagă de controverse privind mesajul (subliminar) pe care aceşti spiriduşi ţin să ni-l transmită. Comrade Father SmurfMarx Papa SmurfÎntr-un volumaş lansat pe 1 iunie 2011 (taman cu două luni înainte de premiera filmului), les lutins bleus nu apar ca fiind acei pitici de-o şchioapă (hauts comme trois pommes, aşa cum i-a descris Peyo, creatorul lor), cu codiţe scurte şi capete veşnic acoperite, ghiduşi, entuziaşti, copilăroşi (în ciuda sutei de ani pe care o au, cu puţine excepţii), inimoşi, chiar răutăcioşi şi belicoşi din când în când, precum credeam, ci nişte nazişti, comunişti, rasişti şi sexişti înveteraţi, abil camuflaţi în fondul forestier belgian. Mai mult, după alte surse, anglo-saxonul smurf nu este copiat după omonimul flamand, ci reprezintă un acronim al subversivului Socialist Men Under Red Father! Cu alte cuvinte, un inocent lapsus linguæ al lui Peyo (care, în loc să zică „solniţă”, a cerut un… ştrumf) lasă loc pentru întrebări cu privire la motivaţiile politice, sociale, economice şi, de ce nu, existenţiale ale autorului. A. Bueno 'Petit livre bleu'Denunţurile la adresa aparent inofensivilor ştrumfi au început să curgă din toate părţile, în special în „infosfera” francofonă, culminând, cum ziceam, cu publicarea unei „analize critice şi politice a societăţii ştrumfilor”, Le petit livre bleu, de către un oarecare Antoine Buéno, recomandat drept „autor de roman care îmbină absurdul, violenţa şi anticipaţia, ca şi de pamflete umoristice”, cronicar de radio şi televiziune, conferenţiar pe teme privind utopia în literatură, în fine scriitor de discursuri în campania politică, un anonim devenit notoriu cel puţin prin numărul criticilor (pentru a folosi un eufemism!) primite de la acei iubitori de ştrumfi care, dintr-un motiv sau altul, s-au interesat de aserţiunile sale. Pentru Buéno, „este o carte serioasă, dar care nu se ia în serios”, deoarece, pe de o parte, se vrea un „studiu veritabil”, iar, pe de alta, „este o analiză care nu se ia în serios deoarece este efectuată asupra unui obiect ludic, un obiect al divertismentului popular”. La fel ca cei care argumentează în favoarea eutanasierii câinilor maidanezi începând prin a se confesa cât de mult iubesc specia canină, Buéno se simte pus într-o postură ingrată, aceea de a suprapune o „grilă perceptivă adultă” peste încântarea trăită în copilărie, de a diseca cu rigoarea legistului şcolit în ştiinţele politice obiectul afecţiunii sale, perpetue altminteri. Intelectual scrupulos, îşi cântăreşte cuvintele cu grijă: „satul ştrumfilor este un arhetip al utopiei totalitare împrumutate de la nazism şi stalinism”, nicidecum că ştrumfii sunt stalinişti sau nazişti per se. Argumentul esenţial al hermeneuticii bueniene este acela că Peyo (Pierre Culliford, pe numele său real) a introdus, fără intenţie, în benzile desenate, stereotipuri culturale specifice perioadei sale istorice. „O operă poate vehicula o imagerie pe care autorul său, de bună credinţă, nu o cauţionează”, comentează Buéno, adăugând că „ştrumfii reflectă aşadar mai degrabă spiritul unei epoci decât pe cel al creatorului lor”. Să nu uităm că anul în care apărea prima poveste (integrală) cu ştrumfi este cel în care Martin Luther King rostea faimosul „I have a dream” în faţa unui sfert de milion de manifestanţi, de pe treptele Memorialului Lincoln din Washington. Să ne întrebăm de ce, printr-o coincidenţă stranie, această povestire din 1963 se intitula Schtroumpf noirtocmai „Ştrumfii negri”? Şi dacă tot ar fi să deschidem o psihanalitică „cutie a Pandorei”, de ce nu ar fi la fel de util să analizăm şi modul în care ascendenţa familială a autorului se proiectează asupra creaţiei sale? Faptul că Peyo număra printre strămoşii săi un pirat cu renume (Robert Culliford, originar din Cornwall), tovarăş şi mai târziu rival al celebrului William Kidd, ar trebui să dea serios de gândit psihanaliştilor hard core. (Notă biografică: tatăl lui Peyo s-a stabilit în Belgia şi a devenit cetăţean al acestei ţări, astfel încât fiul său nu a învăţat o boabă de engleză!)Peyo smurf Având atâtea premise interesante, să purcedem, aşadar, la ştrumfarea ştrumfului în patru. Întâi de toate, societatea ştrumfilor este una eudemonistă, adică întemeiată pe o doctrină morală care consideră că scopul năzuinţelor omeneşti este atingerea fericirii printr-un stil de viaţă ghidat de raţiune, şi nu dominat de plăceri imediate, efemere. Papa Ştrumf, acest veritabil Tătuc al tuturor ştrumfilor rezidenţi în Pădurea Blestemată, veghează permanent ca să nu existe abateri de la calea „de aur” a medietăţii aristoteliene. Sub conducerea sa înţeleaptă, ştrumfii sunt menţinuţi, vrând-nevrând, într-o epocă amintind de evul mediu, echilibrul moral-axiologic al societăţii primând înaintea curiozităţii, inovării şi schimbării. Village de SchtroumpfsSocietate autarhică, complet izolată de lumea oamenilor, o Coree de Nord sui-generis în care nu se poate intra decât cu invitaţie, are drept ideal fericirea colectivă moderată prin cumpătare şi tradiţie. Inovaţiile tehnologice (precum automobilul, dispozitivul de reglaj meteorologic) nu creează decât necazuri: „Uitaţi de aceste vehicule”, le comunică Papa Ştrumf efemerilor şoferi din La course des Schtroumpfomobiles, „pentru pacea din sat, e mai bine să renunţăm la ele”; iar în Le Schtroumpfeur de pluie („ştrumferul de ploaie”) se lamentează: „Îmi pare rău pentru maşinăria ta, spune Papa Ştrumf. Dar e prea periculos să vrei să ştrumfezi ploaia cu timpul însorit!” Cosmoştrumfului, ce „se vede vizitând planete străine şi misterioase”, i se înscenează o întreagă epopee interstelară (presupunând efortul de a demonta şi remonta o rachetă de lemn într-o locaţie asemănătoare peisajului selenar, de a se deghiza într-un trib de primitivi Schlips şi de a pune la punct o suită de probe de testare a intenţiei temerarului ştrumf de a se expatria). Diversele erori de implementare a planului expres conceput pentru a-l descuraja pe Cosmoştrumf să rămână alături de şlipsi sunt gata să aibă efect contrar. Nu e deci de mirare că, atunci când, în final, eroul nostru declară că „nu există nicăieri un loc mai ştrumf decât aici (satul ştrumfilor – n.n.)” şi că nu va mai pleca niciodată în alte vilegiaturi extra-atmosferice, „ştrumfii se simt în sfârşit uşuraţi şi izbucnesc în urale”, sătui de astfel de mis-en-scène-uri istovitoare. Smurf for DummiesAsemeni unei colonii amish sau menonite, ştrumfii au „îngheţat” dezvoltarea civilizaţiei în pragul revoluţiei industriale. Trăind într-o sinergie perfectă cu natura, siliţi mereu de Papa Ştrumf să se rezume la preocupările şi necesităţile de moment, ei fac in extremis faţă calamităţilor naturale (v. spectrul foametei din Les Schtroumpfs et le chateau hanté) şi adversităţii umane (v. anihilarea satului ştrumfilor de către vrăjitorul Gargamel în Le miraculeux Noël des Schtroumpfs). Astfel de riscuri par acceptabile în comparaţie cu haosul potenţial generat de tehnologia scăpată de sub control (cum se întâmplă de pildă în On ne schtroumpfe pas le progrès). Despot luminat, blagoslovit nu numai cu un IQ remarcabil, dar şi cu înţelepciunea celor trecuţi prin ciur şi dârmon, Papa Ştrumf deţine toate acele calităţi care îl fac deopotrivă iubit şi respectat de membrii comunităţii: soluţii (mai mult sau mai puţin magice) la toate problemele cu care ştrumfii se confruntă, prezenţă de spirit în situaţii de criză, bunătatea dar şi asprimea unui tată grijuliu, umor şi, bineînţeles, carismă. Este un lider înnăscut, iar directivele sale sunt urmate cu sfinţenie. Simpla sa absenţă este de natură să Paf!declanşeze catastrofe sociale (v. războiul civil din Le Schtroumpfissime, curmat instant de intervenţia intempestivă a lui Papa Ştrumf: „De necrezut, spune el. V-aţi ştrumfat ca nişte… ca nişte oameni!”). Uzurparea efemeră a domniei sale de către intelectualul troţkist al satului (i.e. Ştrumful cu Ochelari) nu semnifică, aşadar, decât faptul că singura cunoaştere folositoare nu este decât cea a îndatoririlor ce revin fiecăruia, în mod natural (conform aptitudinilor şi intereselor lor înnăscute) sau prin desemnare directă de către el líder máximo de los pitufos. Derapajele moraliste ale Ştrumfului cu Ochelari sunt frecvent ajustate cu lovituri de bâtă ori ciocan de către ştrumful proxim situat, dovadă că instinctul plebei triumfă asupra raţiunii pure. Sloganul folosit întâi de Louis Blanc şi făcut celebru de Marx, „de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi”, pare a fi doctrină de stat, deşi, dacă vrem să fim corecţi până la capăt, Ştrumful Lacom (Gourmand) nu capătă întotdeauna cât şi-ar fi dorit… La fel cum, într-o societate comunistă, nemulţumiţilor li se oferă alternativa de a se mulţumi cu ce li se oferă sau de a tăcea pentru totdeauna, neconformismul nu este bine văzut iar cei ce se împotrivesc sunt taxaţi în consecinţă (uneori la propriu, cum se întâmplă cu Ştrumful Bancher, care, fiind pus în situaţia de a vieţui singur, acceptă ca din aurul monedelor sale să se confecţioneze instrumente muzicale). Stalin SmurfAcuzaţia de comunism atribuită societăţii ştrumfilor trebuie tratată cu îngăduinţă, dincolo de roşul vestimentaţiei lui Papa Ştrumf (şi, cu totul special, a Ştrumfiţei din La Grande Schtroumpfette). Într-adevăr, societatea ştrumfilor este egalitaristă şi colectivistă, munca este prestată în folosul tuturor, banii lipsesc (exceptând episodul nefast din Le Schtroumpf Financier), dorinţa de îmbogăţire este inexistentă. Până la lovitura de stat a Ştrumfului cu Ochelari, ştrumfii nu se prea manifestă ca individualităţi; chiar şi mai târziu, mulţi dintre cei destul de norocoşi de a purta un nume sunt identificaţi prin calificarea lor profesională (Ştrumful Constructor/Meşter, Ştrumful Agricultor, Ştrumful Bucătar), importantă pentru societate. Presupunem că toţi ştrumfii se deosebesc cumva între ei, prin ocupaţie, printr-o trăsătură caracterială (Ştrumful Morocănos) ori, pur şi simplu, prin preocupări de moment (Cosmoştrumful, Ştrumful Bancher, Ştrumful Ucenic), fiindcă altminteri toţi par traşi la şapirograf. Efectivul ştrumfilor, fix o sută în cea mai mare parte a timpului (variind între 98 şi 106, în funcţie de circumstanţe) trebuie menţinut constant, probabil din considerente economice (în Le Centième Schtroumpf, performarea dansului „celor o sută de ştrumfi” devine necesară pentru evitarea unei perioade de o sută de ani de nenorociri). Filogeneza ştrumfească este obscură, ontogeneza – cel puţin bizară. Ştrumfii par să fi venit pe lume ex nihilo, căci „povestea cu barza” pare cusută cu aţă albă. Chiar şi atunci când Peyo se vede nevoit să dea explicaţii, „livrarea” lui Bebe-Ştrumf se face din greşeală; barza se întoarce în final să recupereze „coletul” şi numai dedicaţia Ştrumfului Morocănos faţă de micuţ inversează verdictul. Până şi Papa Ştrumf dă din colţ în colţ atunci când Ştrumful cu Ochelari îl întreabă de origini. Faptul că niciunul dintre ştrumfi nu ştie cum trebuie îngrijit un copil mic ridică problema tabúului sexual; ceva-ceva, însă, tot bănuiesc ei din moment ce, în primă instanţă, Ştrumful cu Ochelari o nominalizează pe Ştrumfiţă drept cauză a apariţiei micuţului (Le Bébé Schtroumpf), fapt negat cu vehemenţă de aceasta. Schlumpf bauleiterPurtarea uniformei (personalizată în cazul unora dintre ei, cum ar fi Ştrumful Constructor sau Ştrumful Pictor) este obligatorie; până şi garderoba Ştrumfiţei nu pare a conţine mai mult de o rochiţă, o bonetă frigiană şi o pereche de pantofi cu toc. Monotonia exasperantă a vestimentaţiei ştrumfilor nu poate fi imputată lipsei de simţ estetic ori insuficienţelor în manufacturarea textilelor. Ea reprezintă o declaraţie principială: ştrumfii nu pun preţ pe aspectul exterior, cu atât mai mult pe folosirea accesoriilor inutile (cu excepţia tolerată a Ştrumfului Cochet). Chiar şi Ştrumfiţa – replică stereotipă a feminităţii – nu pare a suferi prea mult din acest motiv, cu toate că, în cursul escapadei la New York (din primul film), nu se poate abţine să nu exclame surprinsă: „Pot avea mai mult de o rochie?” Pe de altă parte, căsuţele-ciuperci abundă în detalii arhitecturale şi cromatice, probabil un fel de compensare simbolică a uniformităţii vestimentare. Vedem astfel stabilirea unui echilibru atât de necesar psihoigienei colective între presiunea nivelantă a egalitarismului şi dorinţa irepresibilă de individualizare. Libertăţile individuale sunt subordonate nevoilor comune (cum ar fi repararea barajului de pe râul Ştrumf sau procurarea proviziilor pentru iarnă), însă micile aventuri personale nu sunt împiedicate, ci doar discret „ajustate” (v. Le Cosmoschtroumpf). Pravila lui MincuMasa este servită la cantina obştească iar meniul, stabilit de Ştrumful Bucătar, pare creat de însuşi Iulian Mincu, corifeul alimentaţiei raţionale la români pe vremea lui Ceauşescu. Cu excepţia celui Lacom (care suplineşte din diverse surse carenţele regimului alimentar), ştrumfii nu înregistrează deficite calorice; doar cu ocazia ştrumfopetrecerilor îşi permit delicii culinare, cum ar fi pastele şi budinca, consumate uneori în exces. Muzica reprezintă activitatea culturală preferată în comunitate, cu deosebire cea corală, în vreme ce poezia sau pictura rămân la stadiu de hobby personal (despre literatură nici nu poate fi vorba). Sportul (fotbalul, mai ales) constituie distracţia maselor, organizându-se chiar şi… jocuri olimpice! Fete schtroumphanteReligia lipseşte din microuniversul ştrumfesc, dar la fel şi substitutul său, ideologia. Nu există represiune (cu excepţia pasageră a dictaturii Măriştrumfului), însă oprobiul public este eficace. Micile abateri sunt iertate, chiar dacă cei culpabili sunt nevoiţi să suporte din când în când câte o muştruluială din partea Marelui Ştrumf. Până şi Ştrumful cu Ochelari, detronat ex tempore de Patriarh, scapă ieftin. Justiţia populară se mulţumeşte cu căinţa sinceră a malevolentului şi, îndeobşte, conflictele uzuale se încheie amiabil. Harţa dintre Ştrumful Poet şi cel Agricultor privind controlul precipitaţiilor şi care duce la defectarea ştrumferului de ploaie dispare de îndată ce rivalii realizează dezastrul; amândoi dau fuga să se confeseze Ştrumfului Constructor care, după ce-i admonestează verbal, se preocupă de rezolvarea situaţiei. Măsuri punitive ulterioare nu sunt luate, căci, aşa cum se întâmplă frecvent, tot răul e spre bine (în cazul de faţă, o dovadă a faptului că tehnologia dăunează ecosistemului ştrumfesc). O explicaţie a clemenţei este şi aceea că ştrumfii îşi recunosc abaterile şi nu persistă în conduite deviante. Chiulul Ştrumfului Lacom de la şcoală este sancţionat de „justiţia naturală” (prin sperietura trasă de acesta după ce se rătăceşte în pădure), iar represaliile promise de Papa Ştrumf (sub forma interdicţiei de a servi desert în seara respectivă) nu mai sunt puse în aplicare (v. Les Schtroumpfs: Tous à l’école); la fel păţeşte Ştrumfului Ucenic care, încălcând ordinul Marelui Şef de a nu face vrăji, se alege cu un aspect dezagreabil şi are nevoie de intervenţia în forţă a unui detaşament de ştrumfi pentru a scăpa din capcana lui Gargamel (cf. L’Apprenti Schtroumpf). Hulkification of SmurfBuna convieţuire ce domneşte în societatea patriarhală a ştrumfilor este rareori tulburată de conflicte interne, deşi, cum constata V. Niţă într-un articol dedicat expoziţiei tematice deschise de Centrul Belgian al Benzii Desenate, „ştrumfii sunt nişte individualişti feroce, fiecare cu micile sale preocupări şi îndeletniciri, şi doar pericolul iminent îi face să se unească şi astfel să-i înfrângă pe Gargamel sau vicisitudinile naturii”. Dacă „L’Union fait le Schtroumpf” (parafrază a devizei naţionale a Belgiei, „Unirea face puterea”), asta nu înseamnă nicidecum că totul este numai pace şi armonie în lumea ştrumfilor. Dintre toate, două episoade conflictuale au atins apogeul, soldându-se chiar cu violenţe fizice: lovitura de stat a Le schtroumpfissime (1965)Ştrumfului cu Ochelari (Le Schtroumpf à Lunettes), pretext pentru o critică acidă a democraţiei reprezentative şi, în consecinţă, argument pentru gerontocraţia despotică, respectiv disputa lingvistică dintre Nord şi Sud, aluzie la tensiunile etnice latente dintre flamanzi şi valoni, aplanate dar niciodată soluţionate cu adevărat. În Le schtroumpfissime (1965), campania electorală debordează de corupţie şi demagogie:

Demain, vous schtroumpferez aux urnes pour schtroumpfer celui qui sera votre schtroumpf. Et à qui allez-vous schtroumpfer votre voix? A un quelconque Schtroumpf qui ne schtroumpfe pas plus loin que le bout de son schtroumpf? Non! Il vous faut un Schtroumpf fort sur qui vous puissiez schtroumpfer sans schtroumpfer! Et je suis ce Schtroumpf! Certains – que je ne schtroumpferez pas ici – schtroumpferont que je ne schtroumpfe que les honneurs! Ce n’est pas schtroumpf!… C’est votre schtroumpf à tous que je veux et je me schtroumpferai jusqu’à la schtroumpf s’il faut pour que la schtroumpf règne dans nos schtroumpfs! Et ce que je schtroumpfe, je schtroumpferai, voilà ma devise! C’est pourquoi tous ensemble, la schtroumpf dans la schtroumpf, vous voterez pour moi! Vive le pays Schtroumpf! Vive moi!Le schtroumpfissime (excerpt)

Sa majeschtroumpf este cuprins de megalomanie: vrea o Casă a Poporului construită prin muncă forţată. Micuţul Ceauşescu este redus la ridicol de intervenţia Tătucului genuin, ce ordonă deschiderea vanelor barajului: un val tsunami distruge palatul Măriştrumfului, iar costumul acestuia este pus pe o sperietoare de ciori! Să fie oare un clin d’œil la demiterea intempestivă, din octombrie 1964, a lui Nichita Hruşciov de la conducerea U.R.S.S.-ului? Nord vs. SudOricum ar fi, în Schtroumpf vert et Vert Schtroumpf (1973), satira politică este evidentă. Titlul este calchiat după expresia belgiană „chou vert et vert chou” – cum ar fi zis Urmuz, „pelicanul sau babiţa” – adică e totuna: fie că zici „tire-bouschtroumpf” (ca ştrumfii din Nord), fie că spui „schtroumpfe-bouchon” (ca cei din Sud), tot la „l’objet qui débouche les bouteilles” te gândeşti (ca Ştrumful cu Ochelari). Ideea lui Papa Ştrumf de a interzice cuvintele compuse este de un politicianism cras; de fapt, aceasta este singura poveste cu ştrumfi (de până acum) care nu are happy-end. Polemica lingvistică de mai sus reprezintă o bună prefaţă la chestiunea mult mai complicată a limbii ştrumfilor. Langue schtroumpfŞtrumfeza, un soi de Newspeak à la française, are drept particularitate evidentă folosirea excesivă a cuvântului „ştrumf” în toate modurile, conjugările şi declinaţiile posibile şi imposibile, acesta putând fi, atât morfologic, cât şi sintactic, aproape orice. „Il commence à me schtroumpfer, ce schtroumpf-là!”, se plânge Papa Ştrumf. „Vous avez schtroumpfé le coupable?”, îl întreabă Ştrumful Brutar pe acelaşi. „Voilà une idée schtroumpfement intéressante”, îşi spune Ştrumful Meşter. „Le Grand Schtroumpf doit être schtroumpfé le premier!”, strigă Ştrumful cu Ochelari. „Un œuf! D’où sort-il? Du schtroumpf d’une poule”: „Le résultat est assez schtroumpfant!”, exclamă Papa Ştrumf. Ştrumfat, ştrumfesc, ştrumfism, ştrumfeur, ştrumferie, ştrumfeală; deştrumfa, reştrumfa, înştrumfa – derivate fără număr din aceeaşi celulă lexicală stem. Structura limbii ştrumfilor îl provoacă pe Umberto Eco la o analiză amănunţită a relaţiei dintre semnificat şi semnificant în „Schtroumpf und Drang” (apărut în Alfabeta, în 1979): „caracteristica limbajului ştrumf – observa Eco – este că în acesta, pe cât de des posibil, substantive proprii şi comune, verbe şi adverbe sunt înlocuite prin conjugări şi declinări ale cuvântului ştrumf”, continuând într-o notă din „Kant şi ornitorincul” (1997):

Vocabulaire schtroumpfCum arată universul cognitiv al ştrumfilor? Dat fiind faptul că aceştia dau în mod nediscriminatoriu numele de ştrumf caselor, pisicilor, şoarecilor şi holteilor, înseamnă că poate ei nu posedă aceste concepte şi că nu pot distinge între o pisică şi un holtei? Sau posedă un sistem de expresie (în speţă, un lexic) care este mai degrabă sărac, însă au un sistem de conţinut care este cel puţin pe atât de vast şi de articulat precum sunt experienţele permise de mediul în care trăiesc? … Poate ei că au un lexic la fel de bogat ca al nostru şi folosesc omonimul bun la toate din motive de lene, afazie, afectare sau secretizare. Însă utilizarea numai a unui cuvânt pentru multe lucruri nu îi conduce să vadă toate lucrurile unite prin vreo relaţie stranie? Dacă ouăle, cazmalele şi ciupercile sunt mult mai greu de distins decât sunt în lumea noastră sau a lui Gargamel? Şi dacă acesta este cazul, le conferă ştrumfilor un contact mai profund şi mai bogat cu totalitatea lucrurilor ori îi face incapabili să realizeze o analiză corectă a realităţii, zăvorându-i în interiorul universului imprecis al graiului lor simplu (pidgin)? … Poveştile lui Peyo, chiar dacă sunt concepute pentru copii, pun câteva probleme semiotice serioase adulţilor.

Lesson OneDeşi limba ştrumfilor este lipsită de sinonime dar saturată de omonime dincolo de limita firescului, nu numai că ştrumfii se înţeleg perfect unii pe alţii, dar şi cititorul o face la fel de bine, ceea ce – zice tot Eco – este ce contează de fapt. Contradicţia este rezolvată cu ajutorul intertextualităţii: înţelegem o frază ca, de pildă, Je me schtroumpferai jusqu’à la schtroumpf deoarece o echivalăm semantic cu „Mă voi lupta până la moarte”. Explicaţia poate servi şi înţelegerii comportamentului bizar al lui Gargamel care, cu o anume ocazie, reuşeşte să se strecoare în satul ştrumfilor dar nu este în stare să comunice cu aceştia, căci, ni se spune, nu cunoaşte limbajul ştrumfilor. „Cum este posibil aşa ceva – se miră Eco – când am văzut că limba de bază este aceeaşi ca şi a lui şi că el poate interpreta ceea ce ştrumful îi spune doar aplicând principiul carităţii [i.e. al „acomodării raţionale”, după Donald Davidson, n.n.]? … Însă problema lui Gargamel este clar aceea că el găseşte toate contextele ca fiind ambigue sau incomprehensibile pentru simplul motiv că nu are nicio informaţie intertextuală”. Eheu! Am văzut ce înseamnă acronimul S.M.U.R.F. Dar ce spuneţi de puţin naţional-socialism? 1958 SmurfAcuzaţia de nazism adusă ştrumfilor pare a se justifica prin aluziile antisemite şi rasiste pe care unii (e.g. mai sus pomenitul Buéno) le găsesc atât în text, cât şi în imagini. De ce, se întreabă Buéno, Gargamel are înfăţişarea stereotipă a evreului avar, rău şi viclean, iar pisica acestuia se numeşte Azrael? De ce toţi ştrumfii sunt albaştri? Sângele lor este tot albastru? Ţin la puritatea acestuia şi de aceea nu se amestecă cu alte triburi de spiriduşi din pădure? De ce ţin secretă geneza lor şi de ce nu procreează? Care e treaba cu bonetele? 1958 Smurf SketchInteresant este că s-au găsit unii (americani!) să remarce faptul că, iniţial, ştrumfii purtau nişte coifuri albe, asemănătoare membrilor Ku-Klux-Klan-ului (sau capirote-lor spaniole). Boneta frigiană, adoptată mai târziu, nu ar avea de-a face cu căciula dacică, ci, zic alţii (la fel de docţi ca cei de dinainte), ar semnifica libertatea de care ştrumfii se bucură, făcând o confuzie cu anticul pileus, un soi de fes ceremonial purtat de sclavii eliberaţi de romani. Că veni vorba de pileus, să amintim şi de pilus. De ce Der Große Schlumpf i-a schimbat Ştrumfiţei culoarea părului din abanos semit în blond arian? Warum, mein Führer? Şi pentru că am pomenit de (până foarte recent) singurul ştrumf de sex feminin, este cazul să aflăm şi cum… se fabrică! Gargamel ne dezvăluie „reţeta” (în La Schtroumpfette, 1976, pp. 6-7):

Making of SmurfetteUn brin de coquetterie…
Une solide couche de parti pris…
Trois larmes de crocodile…
Une cervelle de linotte…
De la poudre de langue de vipère…
Un carat de rouerie…
Une poignée de colère…
Un doigt de tissu de mensonge, cousu de fil blanc, bien sûr…
Un boisseau de gourmandise…
Un quarteron de mauvaise foi…
Un clé d’inconscience…
Un trait d’orgueil…
Un pinte d’envie…
Un zeste de sensiblerie…
Une part de sottise et un part de ruse…
Beaucoup d’esprit volatil et beaucoup d’obstination…
Une chandelle brulée par les deux bouts…

Smurfette originalMalefic fiind, Gargamel nu putea crea decât un instrument al răului. Ştrumfiţa devine un instrument al răzbunării sale, comunicând cu creatorul şi mentorul ei prin intermediul micii oglinzi din pudrieră şi aşteptând clipa propice înfăptuirii actului criminal (în speţă, deschiderea vanelor barajului şi inundarea catastrofică a satului ştrumfilor). Din punct de vedere lingvistic (ne întoarcem la dilema lui Eco!), Ştrumfiţa înţelege limbajul ştrumfilor şi comunică cu aceştia, deşi foloseşte precar omnivalentul lexem ştrumf. Comportamentul bizar o trădează ca fiind o Ausländerin. Transmutaţia fizică are consecinţe şi în planul personalităţii, fără a mai fi necesar un Schlumpfblütigkeitserklärung (certificat de puritate a sângelui) din partea lui Papa Ştrumf. Asta la reluare, fiindcă în varianta iniţială ea fugea în pădure, dispărând pentru totdeauna din universul ştrumf. Pentru Peyo, ea trebuia să fie un personaj tranzitoriu, un simplu pion în războiul etern al lui Gargamel cu ştrumfii; când s-a hotărât „cartoon-izarea” ştrumfilor de către Hanna şi Barbera, scenariştii americani l-au întrebat dacă nu s-ar putea ca Ştrumfiţa să se facă şi ea utilă, măcar din când în când, moment în care Peyo ar fi replicat translatorului: „Ei na, ei se aşteaptă s-o fac profesoară de gimnastică [un eufemism belgian pentru… lesbiană, n.n.] ?” PuffettaImaginea stereotip a femeii anilor ’60-’70 întruchipată de Ştrumfiţă a inspirat-o pe Katha Pollitt să inventeze the smurfette principle ca expresie a sexismului endemic din societate: „un grup de amici masculi va fi reliefat de o femeie singură, caracterizată stereotipal … Mesajul este clar. Băieţii sunt norma, fete variaţia; băieţii sunt centrali, fetele periferice; băieţii sunt indivizi, fetele tipuri. Băieţii definesc grupul, povestea acestuia şi codul său de valori. Fetele există doar în relaţie cu băieţii”. Machismo-ul ştrumfesc se manifestă în toate situaţiile în care locuitorii adulţi de sex masculin ai satului ţin să o impresioneze pe concitadina lor (cf. Un journée avec les schtroumpfs). Ca să fim răi până la capăt, trebuie să remarcăm faptul că Ştrumfiţa rămâne superficială, capricioasă, exasperantă în ceea priveşte micile ei manii, pe cât de seducătoare, pe atât de manipulatoare (exploatarea dualităţii comportamentului ingenuu/frivol)… De pildă, la ce bun să porţi pantofi cu toc în… pădure?! În buna tradiţie teutonă, ea trebuie să se dedice celor 4 K: Kinder (îngrijirea lui Bebe Ştrumf), Küche (copt de prăjituri, mai ales), Kirche (înlocuit de Keuschheit, castitate), Kleider (spălat compulsiv de rufe). Doar în vremurile noastre, la presiunea mişcării feministe, ea a început să se emancipeze (fapt evidenţiat cu obstinaţie în cele două lung-metraje lansate până acum). Les schtroumpf noirÎn fine, să abordăm şi chestiunea rasismului. În 1963 (an, aşa cum am văzut, de referinţă în S.U.A.), un ştrumf este pişcat de musca Bzz şi suferă o mutaţie dramatică: din albastru devine negru, din gentil – agresiv, din locvace – afazic, din inteligent – stupid. Precursor al genului zombie, ştrumful negru are o singură fixaţie: să-i asalteze şi să-i muşte de cozi pe ceilalţi ştrumfi, transformându-i în brute smintite şi violente. Ţopăind peste tot, ţipând bestialul „Gnap! Gnap!” şi contagiindu-l pe însuşi Papa Ştrumf – ultimul mohican rămas pe baricade  – ştrumfii negri declanşează apocalipsa. Un Dumnezeu veghează în Ceruri şi pentru ştrumfi: pandemia este lichidată cu noroc, leacul preparat de Bătrân împrăştiindu-se în foc şi, de-aici, mai departe, o dată cu fumul, în sistemul respirator al celor infectaţi. Explozia laboratorului îl azvârle pe Papa Ştrumf cât colo, acesta fiind singurul episod în care apare fără proverbiala cuşmă. „Pacientul-zero”, cel cu care a debutat toată nebunia, a suferit cel mai mult consecinţele contaminării; din acest motiv, el rămâne cu sechele în sfera socioafectivă, fiind cunoscut de-aici înainte ca Ştrumful Morocănos (Le Schtroumpf Grognon). Le schtroumpf noirPublicată iniţial în revista Spirou (în numărul din 2 iulie 1959), istoria ştrumfilor negri a apărut sub formă de album în 1963 la editura Dupuis. Din cauza posibilelor interpretări discriminatorii, ea n-a fost tipărită în S.U.A. decât în septembrie 2010, de către Papercutz, şi asta doar după „reciclarea cromatică” a spiriduşilor care din negri au devenit… violeţi! Acuzaţia de rasism continuă să-i hăituiască pe ştrumfi până în zilele noastre, fiind lansată, la un moment dat, o ediţie-pirat în care ştrumfii albaştri îi atacă pe ceilalţi ştrumfi albaştri, răcnind binecunoscuta onomatopee „Gnap!” şi transformând totul într-o revărsare de cian pacificatoare… Les schtroumpfs noirsCe concluzii putem ştrumfa la sfârşitul acestei ştrumfeli psihopolitice? Les Schtroumpfs cyanPăi, întâi de toate, că fiecare vede în epopeea spiriduşilor albaştri ceea ce vrea să vadă. La fel ca planşele folosite în psihodiagnoza proiectivă, cele conţinând benzi desenate servesc, în ultimă instanţă, şi scoaterii la iveală a unor pulsiuni, frustrări, angoase, convingeri adânc înrădăcinate, speranţe neîmplinite etc. Nevoia de sens, de un anume sens (în acord cu Selbstschauung-ul şi Weltanschauung-ul fiecăruia), într-o lume care parcă n-are nicio noimă şi în care individul se simte pierdut, este greu de reprimat. Opera de artă (înţeleasă, aici, ca obiect al valorizării populare) îndeplineşte acest rol: oferă (mai corect spus ar fi „găzduieşte”) un sens căutărilor inconştiente ale individului. Complexele de inferioritate, arhetipurile, instinctele joacă un rol fundamental. Mai simplu spus: eşti preocupat (adică, obsedat) de discriminarea rasială, vezi rasism; eşti preocupat de discriminarea etnică, vezi antisemitism. Cei cărora le repugnă comunismul, respectiv nazismul, găsesc manifestări ale acestora cu duiumul. Feministele denunţă supremaţia masculină. Heterosexualii sunt scandalizaţi de imoralitatea prezumată a acestei frăţii a holteilor. Iubitorii de animale nu găsesc amuzant tratamentul la care este supus cotoiul Azrael. Fiecare are modul său de a percepe şi înţelege lumea, iar selectivitatea reprezentărilor sale sociale şi a judecăţilor de valoare pe care le face depinde de o multitudine de variabile (dinăuntru şi din afară) pe care nu le cunoaşte, nu le ia în seamă şi nu le controlează. Keep calmÎn al doilea rând, că fiecare (inclusiv autorul eseului de faţă) se consideră mai inteligent şi mai sensibil decât mulţi alţii (omiteţi cuvântul „mulţi”) şi, în consecinţă, că adevărul lor este „cel mai adevărat”. Regula de bază este: Ia încearcă să mă contrazici, că ţi-o iei! Nu există discuţii în care se caută cunoaşterea şi înţelegerea punctului de vedere al altuia, ci polemici în care se doreşte impunerea propriei păreri. Sistemul idiosincratic de opinii, convingeri şi credinţe se exprimă în atitudini făţişe de a) marcare a teritoriului, b) punere la respect a adversarilor, c) conservare a stimei de sine. Keep calm and carry on. Sugar Daddy SmurfTertio: că există o noimă în afirmaţia că autorul proiectează în creaţia sa reprezentări şi valori de care nu este pe deplin conştient (dincolo de alte conţinuturi din inconştientul personal şi colectiv). Compun, scriu sau desenez cum mă îndeamnă „muza”, nu neapărat conform unor criterii estetice, ideologice sau comerciale. Posibil ca Peyo, educat într-o cultură şi o perioadă istorică lipsită de political correctness, să nu fi reflectat îndeajuns asupra bias-ului din reprezentările stereotipe ale statutelor şi rolurilor sociale distribuite personajelor sale. (De altfel, Peyo a lucrat mereu în criză de timp, făcând eforturi uriaşe de a respecta termenele de livrare; e greu de crezut că mai găsea şi timp de reflecţie etică!) În cele din urmă, că toată această dezbatere este, în esenţă, futilă. Poate ar fi mai bine să punem deoparte cosorul lui Moceanu şi să folosim în loc briciul lui Occam. De ce căutăm explicaţii complicate când totul ar putea fi aşa de simplu? Smurf Item PricesŞtrumfii sunt personaje din benzi desenate pentru copii. Sigur, putem reveni la analize de tip psihologic şi sociologic în care să demonstrăm cum copiii îşi însuşesc prin joc valori, reprezentări sociale şi comportamente tipice pentru societatea căreia îi aparţin, căci fără îndoială este vorba şi de aşa ceva. Totuşi, dincolo de asta, peripeţiile ştrumfilor sunt un produs de divertisment. Iarăşi ne putem apuca să discutăm despre tehnici de marketing şi strategii de advertising şi product positioning. L-am cita, de pildă, pe Hruby (pentru că e mai la îndemână, d-aia!) care vede în micuţii omuleţi albaştri nişte „socialişti clandestini, mini-candidaţi manciurieni” creaţi cu scopul de a propaga „o ideologie subversivă sub un strat de entertainment nevinovat” în rândul publicului neştiutor. „Poate că ştrumfii nu sunt comunişti – zice el – poate că sunt capitalişti vicleni” care încearcă să scoată profit şi din piatră seacă. Jucăriile, jocurile, poveştile, cântecele şi câte şi mai câte nu sunt făcute exclusiv pentru bucuria copiilor şi încântarea părinţilor lor. Poţi, de exemplu, să instalezi gratuit Smurf Village pe smartphone şi să plăteşti din greu pentru „accesorii” (e.g., roabă cu smurfberries – $59.99; căruţă plină cu aceleaşi fructe – $99.99). Ciudat cum au ajuns ştrumfii indiferenţi faţă de bani şi alte valori materiale să facă avere pe spinarea părinţilor creduli! O suedeză a fost taxată cu 7.800 de dolari numai pe durata unei singure călătorii cu maşina, căci odorul ei nu s-a zgârcit la „vreau şi aia, şi aia, şi aia…”. Chill out, man! Ar fi o catastrofă dacă am mai slăbi niţel nodul de la cravată şi am încerca să ne relaxăm şi, cine ştie, chiar să ne amuzăm, fără să aruncăm banii pe escrocherii digitale? Satul cu ştrumfi reprezintă, pentru copii, echivalentul fantezist al grădiniţei, aşa cum Hogwarts din „Harry Potter” întruchipează şcoala de vis a celor mai mari. Papa Ştrumf e „Doamna”, iar Gargamel – „Bau-baul”, „Ţiganul cu sacul” (mă rog, fiecare cum a auzit acasă). Poznele sunt lipsite de josnicie şi faptele bune îşi capătă mereu răsplata. Relaţiile rămân inocente. Personalităţile ştrumfilor sunt unidimensionale tocmai pentru a-i face uşor de identificat  (aceluiaşi scop servind vestimentaţia, uneltele, ocupaţiile şi tabieturile). Suferinţa este uşoară şi pasageră, moartea (chiar şi cea din cauze naturale) nu există. Certurile şi bătăile sunt copilăreşti, lipsite de consecinţe. Mâncarea şi distracţiile sunt întotdeauna binevenite. Nimeni nu ajunge şomer sau homeless. Totul e gratuit. Moş Crăciun aduce daruri.

Super deal! Smurfberry CrunchLive the ultimate Smurf experience: Smurfberry Crunch! (makes your turd blue!)

Bonus! Watch how the Smurf Village is bombed into oblivion by UNICEF (Belgium, 2005): http://youtu.be/Aa782wOrUVM

 

Referinţe bibliografice:  Buéno, A. (2011). Le petit livre bleu: Analyse critique et politique de la société des schtroumpfs. Paris: Hors Collection. Eco, U. (1979). Schtroumf und Drang. Accesat la adresa: http://www.alfabeta2.it/2011/10/03/schtroumpf-und-drang/ (28.03.2014). Eco, U. (1979). Schtroumf und Drang. In idem (1983), Sette anni di desiderio (pp. 265-271). Milano: Bompiani. Eco, U. (1997). Kant e l’ornitorinco. Milano: Bompiani. Eco, U. (1997/2010). Kant şi ornitorincul (trad. rom., ed. a doua rev.). Iaşi: Polirom. Hruby P. (2011). Sure, they look blue, but are the Smurfs closet Reds? Accesat la adresa: http://www.washingtontimes.com/news/2011/jul/27/sure-they-look-blue-but-are-the-smurfs-closet-reds/?page=all (28.03.2011). Niţă, V. I. D. (2009). În lumea ştrumfilor. Accesat la adresa: http://jurnalul.ro/special-jurnalul/in-lumea-strumfilor-502574.html (28.03.2014). Pasamonik, D. (2011). Antoine Bueno: La village des Schtroumpfs est un archétype d’utopie totalitaire emprunt de nazisme et de stalinisme. Accesat la adresa: http://www.actuabd.com/Antoine-Bueno-Le-village-des (30.03.2014). Pollitt, K. (1991). Hers; The Smurfette Principle. Accesat la adresa: http://www.nytimes.com/1991/04/07/magazine/hers-the-smurfette-principle.html (29.03.2014). Richards, J. (2011). The problem with Smurfette. Accesat la adresa: http://www.theatlantic.com/entertainment/archive/2011/07/the-problem-with-smurfette/242690/ (29.03.2014) Vignal, F. (2011). Les Schtroumpfs staliniens et nazis? L’auteur du Petit livre bleu s’explique. Accesat la adresa: http://www.publicsenat.fr/lcp/politique/schtroumpfs-staliniens-nazis-l-auteur-petit-livre-bleu-s-explique-120204 (28.03.2014).http://www.actuabd.com/Les-Schtroumpfs-utilises-par-l-Unicef-dans-une-campagne-choc http://forum.giga.de/tv-shows-serien/1015830-die-schl%FCmpfe-%3D-ku-klux-klan.html http://jurnalul.ro/special-jurnalul/in-lumea-strumfilor-502574.html http://members.liwest.at/ord/krautsalat/storch/schluempfe.html http://www.mysmurfsvillage.com/ http://peyo-and-co.blogspot.ro/2009/08/liste-des-schtroumpfs-de-a-z.html http://en.wiktionary.org/wiki/smurf http://en.wikipedia.org/wiki/The_Black_Smurfs http://fr.wikipedia.org/wiki/Peyo http://fr.wiktionary.org/wiki/schtroumpf http://fr.wikipedia.org/wiki/La_Fl%C3%A8che_noire_(Johan_et_Pirlouit) http://fr.wikipedia.org/wiki/Le_Schtroumpfissime http://fr.wikipedia.org/wiki/Schtroumpf_vert_et_Vert_Schtroumpf_(album) http://www.ac-grenoble.fr/PhiloSophie/logphil/textes/textesm/peyo2m.htm http://www.cbbd.be/fr/les-grandes-expositions-temporaires/61-l-union-fait-la-schtroumpf http://www.digitaltrends.com/mobile/publisher-greed-little-girl-amasses-1400-iphone-bill-playing-smurfs-village/#!Kj5ri http://www.du9.org/chronique/les-schtroumpfs-noirs/ http://www.huffingtonpost.com/2010/12/20/smurfs-village-smurfberries_n_799283.html http://www.imdb.com/title/tt0472181/ http://www.lexpress.fr/actualites/1/culture/la-face-cachee-des-schtroumpfs-devoilee-dans-le-petit-livre-bleu_989833.html http://www.liberation.fr/culture/2014/01/31/les-schtroumpfs-noirs-restent-bleus_976945 http://www.nbcnews.com/id/40584671/ns/business-us_business/t/bushels-smurfberries-cost-parents-buckets-cash/ http://www.publicsenat.fr/lcp/politique/schtroumpfs-staliniens-nazis-l-auteur-petit-livre-bleu-s-explique-120204 http://www.toplessrobot.com/2011/07/8_facts_about_smurfs_that_are_shockingly_interesti.php http://www.unicef.org/media/media_28772.html http://www.washingtontimes.com/news/2011/jul/27/sure-they-look-blue-but-are-the-smurfs-closet-reds/?page=all

Anunțuri