Asistăm, de vreo câţiva ani încoace, la fenomenul de „rebrenduire” (ce barbarism!) a unei etnii întregi. Conform dictonului nomen est omen, legiuni întregi de oameni politici, savanţi, formatori de opinie, lideri comunitari, artişti etc. încearcă să ne facă să credem că „lupul” îşi schimbă şi năravul, nu doar părul, printr-un simplu makeover al exemplarului în cauză. Pe de altă parte (şi în acelaşi timp) alte legiuni, de astă dată sub formă de haite concrete, reiterează metodic şi eficace vechile semnificaţii în mentalul colectiv, nu numai autohton, dar şi european. Că în loc de „ţigani” vom fi obligaţi să le spunem „romi”, lucrul acesta nu mă deranjează în sine. Dar faptul că astfel nu facem decât să substituim o etichetă lingvistică cu alta (ca în anii ’90, când expresia „băi, oligofrenule!” a devenit „băi, handicapatule!”), asta da! La fel cum Romania nu devine The Land of Choice în turism doar prin advertising, nici etnia gipsiotă (am voie să-i zic aşa?) n-o să obţină mare scofală printr-o reambalare strict „academică”.
Acum, se vor întreba unii, ce treabă am eu cu ei?
Cu romii n-am nicio treabă. Cu ţiganii – da!
Ca (probabil) orice etnic român, am avut experienţe de viaţă în care am avut de a face cu ţigani. Niciuna dintre ele nu a fost pozitivă. De când am fost jefuit de ascuţitori şi bani de buzunar (3 lei de la mama, ţin minte ca azi!) de nişte ţigănuşi pe drumul de întoarcere de la şcoală ori, în timpul studenţiei, pe bulevard, ziua în amiaza mare, cu vârful cuţitului înfipt în coastă (de o sumă echivalentă cu cei 3 lei din copilărie), până la vecinii ţigani ce îmi stresează continuu părinţii şi socrii, sau borfaşii, cerşetorii, tâlharii, bătăuşii, şmenarii, cocalarii, vânzătorii ambulanţi de pe plajă, şmecherii din trafic, maneliştii, speculanţii din pieţe, ghicitoarele, şătrarii de pe spaţiile verzi ale oraşelor, pirandele ce-şi ridică fustele şi înjură cu voci îngroşate de mahoarcă, puradeii care te buzunăresc la mall sau la piaţă, golanii strângători de taxe de protecţie, violatorii, criminalii ce ameninţă şi sechestrează bătrâni pentru a le vinde locuinţele, peştii şi curvele lor, scandalagiii teraselor, strângătorii de fier vechi şi sticle goale etc. etc. etc., semnificaţia cuvântului „ţigan” mi s-a întipărit adânc în minte. Nu sunt rasist (generalizând nediscriminatoriu anumite trăsături individuale la nivel de etnie), dar nu poate nimeni să-mi explice de ce, procentual vorbind, sunt atât de puţini membri onorabili ai acestei etnii cu care să poţi întreţine o discuţie civilizată, de care să nu te temi că te-ar putea agresa sau jefui, în care să poţi avea o minimă încredere sau de la care (poate chiar) să ai ce învăţa. Desigur, scuze există mereu: discriminare, obiceiuri vetuste, lipsă de educaţie, nedreptăţi istorice. Le-am auzit pe toate. Dar, cu toate acestea, ele nu justifică furtul, jaful, mârlănia, şmecheria, agresivitatea atât de proprii majorităţii ţiganilor (cu care cel puţin eu am avut de-a face, ca să fiu scrupulos).
Şi-atunci, nu este adevărat că excepţia confirmă regula?
Încrederea şi respectul se câştigă greu şi se pierd foarte uşor. Nimic din ceea ce sunt ţiganii (de astă dată ca etnie) nu mă încurajează să îi respect sau să le acord încredere. Simt faţă de ei repulsie instinctivă şi nevoie de auto-protecţie. Nu vreau să am ţigani ca vecini şi nu mă interesează să-i cunosc, cu toate străduinţele PRO-TV-lui şi TVR-ului. Nu mi-aş lăsa copilul să vorbească sau să se joace cu copiii lor, nici măcar să stea în prezenţa lor, de teamă să nu fie agresat, jefuit sau umilit, ori să nu capete obişnuinţe necinstite şi vocabular obscen. Ori de câte ori văd ţigani în jurul meu, mă caut automat la buzunare, mă închid la haină şi strâng geanta mai aproape de piept. (Aproape) tot ceea ce este ţigănesc mi se pare ridicol, kitsch-os, de furat, incult, de prost gust, lipsit de valoare, nesănătos, dăunător, imoral, chiar diavolesc. Nu găsesc nimic care să mă atragă la cultura lor, atâta câtă este. Am ajuns să cred că însăşi chintesenţa răului sălăşluieşte în etnia ţigănească. Aştept să mi se demonstreze că greşesc, dar nu cu sabia şi pistolul, ci cu fapte de cultură şi civilizaţie, de onestitate şi moralitate, de valori europene comune.
N-am să merg mai departe şi să cer bantustanizarea ţiganilor, deportarea lor, agresarea lor sau ce li se mai întâmplă în ţări europene mai vocale în clamarea drepturilor minorităţilor. Ca cei mai mulţi români, accept faptul că, prin jus soli şi jus sanguinis, România este şi a lor, chiar dacă îmi place sau nu. Este dreptul lor natural să trăiască aşa cum cred de cuviinţă, să-şi vorbească limba, să-şi căsătorească copiii de mici, să cânte manele până la zi, să bea şi să fumeze şi să facă orice le trece prin cap atâta timp cât nu fac rău mie şi familiei mele. Îmi pasă de ei la fel de mult şi la fel de puţin cum îmi pasă de neamurile lor indiene sau de aiurea. Dacă şi când vor avea şi o contribuţie pozitivă la istoria şi cultura umanităţii, mă voi deranja, poate, să îi bag în seamă; dar până atunci, pentru mine, tot „ţigani” rămân! Vor drepturi? Să-şi asume şi responsabilităţi! Aşa că până aici cu grija faţă de sensibilitatea „r(r)omilor”!
Dar dacă trebuie să le spun „romi” ca să nu mă dea afară de la slujbă, o să le spun „romi”. Am şi eu o familie de hrănit. Ştiu, de asemenea, că nu toţi hoţii, violatorii şi criminalii cu cetăţenie română sunt neapărat ţigani. Dar n-am să fiu de acord ca etnic român şi cetăţean european să fiu făcut „ţigan” în Italia, Spania, Germania, Austria, Anglia şi oriunde în altă parte a Uniunii mele Europene pentru facila confuzie „rom” – „Rom-ania”, într-adins şi intens întreţinută politic. Cei ce ne dădeau lecţii de political correctness nu mai ştiu acum cum să scape de bieţii „refugiaţi economic”. Mă uimeşte, mă scârbeşte şi mă ultragiază fariseismul celor ce ne predicau din amvon drepturile omului, iar acum, din stradă, înjură, bat, înjunghie, incendiază sau împuşcă oameni culpabili de apartenenţă la România. Îmi povestea un profesor cum s-a rezolvat problema ţiganilor nomazi în Belgia. Cică ăştia nu se pot deplasa decât cu aprobare de la poliţie şi cu întreg cortegiul rutier şi aerian de supraveghere; iar, odată ajunşi la locul stabilit pentru campare, sunt deîndată înconjuraţi de garduri şi supravegheaţi zi şi noapte de jandarmi pentru a nu intra în conflict cu comunitatea locală. Să vină atunci experţii belgieni (dacă povestea e reală), să ne şcolească şi pe noi. Dar să nu ne mai aburească cu constructe pur academice precum „integrare”, „egalizare a şanselor”, „multiculturalism”. Ţiganii, cu toată fibra lor etnică, se opun integrării, egalizării de şanse şi multiculturalismului: obiceiurile multora dintre ei (ca să nu fiu acuzat de rasism) sunt cele ale unui parazit. Iar, cum în cazul parazitismului uman nu pot fi de acord cu aplicarea soluţiilor radicale uzuale în medicină sau agricultură din pricina propriilor mele principii morale, rămâne să fie găsite (de către legiunile de experţi pomenite mai sus) acele soluţii paliative care să amelioreze până la un nivel cât de cât suportabil problema. Căci problema ţigănească nu este exclusiv a României sau a ţărilor de origine: ea este, indiscutabil, a Europei.
Rămâne de văzut cât vor dori ţiganii înşişi să renunţe la autosegregare şi discriminare.
Până atunci, vorba lui Caragiale:
A se slăbi!

Cuvinte şi expresii româneşti referitoare la ţigani:

ŢIGÁN, –, ţigani, –ănci, s.m. Epitet dat unei persoane cu apucături rele. (Din sl. ciganinŭ, <bg. ţiganin. Cf. rus. ţ â g a n.) ex.  „ţigancă împuţită”.
ŢIGÁN s. 1. rom, (pop.) arapină, (fam. depr.) cioară, cioroi. (E ~ de origine.) 2. ţigan nomad = corturar, şătrar, (rar) şătraş.
ŢIGĂNÍE, ţigănii, s.f. 1. Totalitatea ţiganilor care locuiesc la un loc; ţigănime; p. ext. cartier într-o localitate în care locuiesc ţigani. 2. Fig. Faptă, manieră condamnabilă. 3. Fig. Gălăgie, hărmălaie, scandal.
ŢIGĂNÍ, ţigănesc, vb. IV. Refl. A insista mult (şi în mod dizgraţios) pentru a obţine ceva; a cere ceva cu încăpăţânare; p. ext. a se târgui, a se tocmi (mahalageşte).
A SE ŢIGĂN//Í (mă ~ésc) intranz. pop. 1) A cere cu insistenţă şi într-un mod sâcâitor (provocând repulsie). 2) A se târgui prea mult (pentru un lucru minor).
A arunca moartea în ţigani = a arunca vina pe altul.
A se muta ca ţiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatornic.
A se îneca ca ţiganul la mal = a nu reuşi, a eşua într-o acţiune tocmai când era pe punctul de a o duce la bun sfârşit.
Tot ţiganul îşi laudă ciocanul = se spune despre cei care se laudă cu ceea ce le aparţine.
E învăţat ca ţiganul cu ciocanul (sau cu scânteia) = se spune despre cei deprinşi cu nevoile.
Ca la uşa cortului = calificativ dat unui mod grosolan şi necuviincios de exprimare şi de comportare al cuiva.

Repere istorico-lingvistice:

Prima atestare documentară a denumirii de „ţigan” a apărut într-un manuscris gruzin din 1068 p.Chr., scris de un călugăr georgian la Mânăstirea Iviron de la Muntele Athos (atsincani, variantă gruzină a formelor greceşti atsinganoi/tsinganoi). Cuvintele atsinganoi/tsinganoi, cu care era denumită această populaţie a Imperiului Roman de Răsărit, aveau ca posibile semnificaţii „de neatins, intangibil, păgân, impur” sau faţă de care se recomandă precauţie (thiggánō: „a atinge, a tulbura, a emoţiona”) (Georgin, 1932 apud Cherata, 2005). Nu este deci de mirare că membrii acestei etnii, cel puţin la nivel de reprezentanţi, se disociază azi de numele de „ţigan”, suprasaturat istoric de o pleiadă de sensuri negative şi depreciative.
Referitor la termenii „r(r)om”, „dom”, „lom”, aceştia trimit la cele trei ramuri principale (vestică, sud-vestică şi, respectiv, nordică) ale migraţiei ţiganilor din India de nord spre Europa. În limba romani, cuvântul „rom/rrom” are sensul de „bărbat, soţ, ţigan (membru al etniei ţiganilor), membru al unei comunităţi de ţigani” (Cherata, 2005), în opoziţie cu cel de „gağo” (argoticul „gagiu”), adresat străinilor.
Ca să-l citez pe autorul doctei analize de mai sus, „lămurirea etimologiei cuvintelor ţigan şi rom (rrom) prezintă o importanţă specială atât în plan ştiinţific cât şi în plan social prin folosirea corectă a lor şi eliminarea confuziilor de orice fel. Prin acest demers se redă ţiganilor apelativul lor istoric (ţigan) cu semnificaţia lui corectă şi rămâne cu sensurile iniţiale cel de-al doilea apelativ (rom/rrom), în înţeles mai restrâns, acela de identificare la nivel familial şi comunitar” (Cherata, 2005).

Bibliografie:
Lucian Cherata (2005). Etimologia cuvintelor „ţigan” şi „(r)rom”. Analele Universităţii din Craiova (Seria Ştiinţe Filologice, Literatura română şi comparată), 1-2, 21-33.
Gheorghe Sarău (1992). Limba romani (ţigănească). Manual pentru clasele de învăţători romi ale şcolilor normale. Bucureşti: Ed. Didactică şi Pedagogică.
Timothy Baycroft şi Mark Hewitson (Eds.) (2006). What is a nation? Europe 1789-1914. Oxford: Oxford University Press, pp. 136-143.

Addendum:
The word ‘Gajo’, also pronounced as ‘Gazho’ (plural-‘Gaje’ or ‘Gazhe’) is used by the Roma in a contemptuous sense for a non-Rom (non-Gypsy). Not only this, its use is often made to convey a sense of great hatred as if all the non-Rom are their exploiters and oppressors and no less than enemies. A Rom will never take a Gajo into his confidence. Even the Gypsy life and culture, their marriage customs, death and birth ceremonies observed by Gypsies are „not for a Gajo to know and are not revealed under normal circumstances at all”. The immense amount of suffering that Roma have endured at the hands of Gaje in all countries makes this a sad fact. Many of the Gaje have questioned motives for wanting to identify with Roma and in the past the Roma have sometimes suffered as a result. The contempt for the Gajo has gone to the extent that even the utensils in which a meal is served by a Rom to a Gajo are considered to have been polluted and are kept separate.
The meaning of the word as given by John Sampson in his book The Dialect of Gypsies of Wales are „one not of Gypsy Race, Gentile, Stranger, Alien, Filthy”. He has traced the root of this word in Sanskrit word ‘Garhya’ (domestic), in Prakrit-Gajja. This leads us to somewhat faulty conclusion that the word was used for all sedentary people because Roma are a wandering race. But this somehow does not lead us to the answer of the basic issue i.e. why such a sense of contempt should be associated with this word. Yaska the first etymologist in Sanskrit, whose work is available, says that to find out proper meanings of a word we must look to history and social conditions of the time and area where these words are used. So grammar and derivations are not sufficient enough to tell us why a particular sense has come to be associated with a particular word. Similar is the case of the word ‘Gajo’. It is the history which leads us to the right conclusion, where we can find the true meaning of this word.
Roma have originated from the north of India. This has been proved sufficiently by linguistic evidences and many other factors and has now been accepted by scholars all over the world. Roma are Rajputs and Jats of India or men and women of India belonging to warrior classes whose ancestors migrated from India about a thousand years ago. Besides linguistic proofs,  blood tests and cultural affinities should be used as further evidences. So it is clear that. only the history of India can give us the answer why the word ‘Gajo’ should convey a sense of hatred and contempt.
The word Gajo or Gaze is the changed form of word Ghazi and with Rajasthani and Braj influence it has changed into Gazho or ‘Gajo’ where masculine, singular adjectives end in ‘o’ e.g. kalo (black), baro (big) etc. etc. This was in India that a king named Mahmud Ghazni (Mahniud Ghaznvid) came and attacked India about seventeen times between 1001-1026 A.D. Mahmud Ghazni ruled from Ghazni, a city in Afghanistan. The Kingdom of Ghazni at the time of Mahmud’s accession consisted of the country called Afghanistan and Khorason, the eastern province of Persia. The people of this kingdom were also called Ghazis. The famous historian of India Dr. Ishwari Prasad has remarked „to the Musalman of his day he was a Ghazi who tried to exterminate infidelity in heathen lands”. Mahmud Ghaznvi’s first attack was in 1001 near Peshawar and he took away with him as many as 500,000 people as slaves. Many more fled from their homes. In his subsequent attack more atrocities and cruelties were laid on Indian people. It is said about him that „he came, burnt, killed, plundered, captured and went”.
For Muslims of his day he was Ghazi meaning a Mohammadan warrior, a slayer of infidels. The word Ghazi has become Ghazo or Gajo in the Romani language and is used to denote a non-Rom, non-Gypsy, a stranger as also a bad and dangerous nation (masculine adj. have endings in ‘o’ in the Romani language, because of Rajasthani influence). In his last attack in 1026 he faced lats from the Panjab. Those were the people who left their homes because of terror of Mahmud and became Gypsies or Roma in foreign lands. They developed a natural hatred for Ghazi, and that is why they called every non-Gypsy a ‘Gajo’ who had tortured and oppressed them. In fact A. P. Barannikov in his Romani-Russian Dictionary has given the meaning of the word ‘Gazbaiben’ as ‘theft, stealing or plundering’.
The following Romani folk-tale from Bulgaria also supports that the Roma left their mother country because of the Moslem invasions and destruction caused by them. The folk tale as related by Ali Chaushev from Shumen in East Bulgaria runs as under: „We used to have a great king, a Gypsy. He was our prince. He was our king. The Gypsies used to live all together at that time in one place, in one beautiful country. The name of our chief was Mar Amengo Dep. He had two brothers. The name of one was Romano, the name of the other was Singan. That was good, but then there was a big war there. The Moslems caused ‘ the war. They made ashes and dust of the Gypsy country. All the Gypsies fled together from their own land. They began to wander as poor men in other countries, in other lands. At that time the three brothers took their followers and moved off; they marched along many roads. Some went to Arabia, some went to Byzantium, some went to Armenia. The story was told to me by my old grandfather. He died but he left this tale behind with us” [cf. Donald Kenrick and Grattan Puxon. 1972. The Destiny of Europe’s Gypsies. London: Sussex University Press]. Hence the word ‘Gajo’ or’ ‘Gazho’ is a changed form of word Ghazi and has become associated with a sense which does not become clear if we do not look towards history (proper citation needed).

retrieved from http://www.romani.org/rishi/retygajo.html

Anunțuri