In the 1981 Caveman comedy, Ringo Starr and Dennis Quaid spoke in Cavese:

– „Akita! Akita!”

– „Tala alunda Atouk. Atouk zug-zug Tala?”

– „No, Atouk zug-zug Lana.”

– „Oog?”

– „Oog macha ool.”

For cavespeak aficionados, a concise „Cavese dictionary” is listed below:

akita – come / help.
alunda – love.
araka – fire.
bato – be careful / beware.
bolu – friend.
boondo de bincha – alcohol.
chok – find.
dabo – bird.
daka – fight.
eeya! – help! / emergency!
f’sure – for sure / certainly / undoubtedly / absolutely.
gom – man/male.
gonna – face.
gonna-maka-zook – good-looking.
gonta – go / leave.
gu – in / into.
gu-tawa – cave / home.
kaza – magic thing.
keega – anima / beast.
kuda – come / come out / come along.
kuno – volcano.
lom – woman / female.
lom-gom – sissy / wimp.
loola – like / attracted to.
macha – dinosaur.
maka – big / great / much / very.
maka-daka – kill.
maka-keega – big dinosaur.
maka-loola – love.
maka-neh-zook – terrible / awful.
maka-zook – wonderful / great.
meeka – small / less.
necro – death.
neecha – predator / dino.
neh-bolu – foe / enemy / opponent.
neh-gonta – stay / remain.
neh – no / negative.
neh-soku – dead.
neh-unk – cold.
neh-zook – bad.
nie-keega – pet / trained animal.
nie – tame / nice / docile.
ool – food.
om – person.
oosha – important.
oosha – rule / lead.
oossha-gom – chief (male).
oossha-lom – chief (female).
owee – hurt / wound / bruise / pain.
pooka – an ouch / a wound rendering one a goner.
reeda – food.
reeshi – water.
shashi – stone.
soku – alive.
sonta – come / come here.
tawa – hill / mountain.
tooka-tooka – sex.
unk – hot / fire.
unk-owa – explode / erupt / bang!
unk-tawa – volcano.
vincha – bear.
wooza-gom – medicine man.
wooza – medicine / cure / heal.
yama-gonta – run away.
yama – run.
yeh – yes / positive.
yumma – eat / food / feed.
zeep – fast / swift.
zook – good.
zozzz – sleep.
zug-zug – sexual intercourse.

Si filmul complet la adresa:

Retrieved from:

http://public.wsu.edu/~delahoyd/cavespeak.html

http://www.rottentomatoes.com/m/caveman/

A more serious note:

„They are typically portrayed as primitive brutes capable only of grunting, but new research now suggests Neanderthals may have whiled away the hours in their caves in conversation.

Scientists who have been trawling through the DNA found in Neanderthal bones have discovered that the now extinct species had a “language gene” that is only found in modern humans.

Their controversial findings create the tantalising possibility that Neanderthals were in fact capable of speech much like humans and communicated with each other through their own language.

As language is seen as one of the key cornerstones that has set humans apart from other animals and allowed sophisticated cultures to develop, many anthropologists now believe it may have allowed Neanderthals to have their own culture.” (Richard Gray, 2007).

Retrieved from:

http://www.telegraph.co.uk/news/uknews/1566748/Cavemen-may-have-used-language.html

Next time – use FedEx!

So easy a caveman can do it!

The greatest discovery ever made!

Abia am apucat s-o uităm pe Herta Müller (mai ştie cineva pentru ce a primit premiul?), că încă un neamţ născut pe plaiuri româneşti, la Arad, în 1962, s-a făcut cu Nobelul, de data asta ca membru al unei echipe de trei cercetători de la Institutul Max Planck din Göttingen. Oare când şi un român trăitor în România va obţine o asemenea distincţie? À bon entendeur, salut!

Cf. http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/chemistry/laureates/2014/hell-facts.html

În continuare am adăugat câteva extrase dintr-un interviu cu acad. Solomon Marcus, realizat de Andreea Ofiţeru, jurnalist la cotidianul Gândul:

Domnule academician, săptămâna trecută românii au primit o veste bună de la Stockholm: un cercetător născut în România este câştigător al premiului Nobel pentru Chimie. Putem spune că şcoala românească este bună?

Stefan Hell a plecat de la vârsta de 15 ani din România. Important este mesajul pe care l-a trimis el telefonic: că-şi dă seama că a contat foarte mult şcoala pe care a primit-o în România, şi atrage atenţia României că ştiinţa e foarte importantă. Era necesar acest avertisment pentru că puterea politică din România nu conştientizează acest lucru. Anul trecut, Premiul Nobel pentru chimie a fost câştigat de trei autori care au valorificat informatica în chimie. Semnalul care s-a dat, atunci ca şi acum, a fost acela că disciplinele nu mai pot trăi izolat, fiecare trebuie să se bazeze pe interacţiunea cu celelalte. Hell e fizician, iar premiul pentru chimie, dar conduce un institut în care şi biologia are o poziţie esenţială. Faptul că sistemul educaţional  de la noi rămâne surd la interdisciplinaritate este inacceptabil. Este frumos faptul că Hell îşi aminteşte cu respect şi cu plăcere de ţara în care s-a născut şi în care a parcurs şcoala primară şi gimnaziul. Nici România nu l-a ignorat: încă din 2012 a fost ale membru de onoare al Academiei Române.

Ce înseamnă a învăţa în ziua de azi, în condiţiile în care copiii stau mult timp pe internet?

Aici este punctul nevralgic. Cu excepţiile de rigoare, în şcoala noastră nu s-a aflat încă ce înseamnă a învăţa. Credem că totul revine la a primi cunoştinţe, informaţii, a înmagazina date, nume, citate, procedee, formule, algoritmi, ecuaţii,  a fi în stare să le reproduci când ţi se cere, pentru a fi evaluat, şi să le aplici în cazuri standard.  Toate acestea iau forma generală a unor reţete, a unor indicaţii, care se folosesc pe bază repetitivă, de memorare. De la această formă superficială de învăţare, necesară uneori, dar departe de a fi suficientă, până la învăţarea reală este o distanţă  mare. Învăţarea autentică pleacă de la educarea unei stări de întrebare, de mirare, a nevoii de a căuta un răspuns. Să parcurgi stări fundamentale ale fiinţei umane: nedumerirea, îndoiala, bănuiala, ipoteza, intuiţia, explicaţia, spiritul critic, dreptul şi libertatea de a fi sau nu de acord cu ceea ce ţi se livrează, toate sunt etape fireşti în procesul de înţelegere care trebuie să însoţească însuşirea de cunoştinţe; ele nu merg automat împreună. Oricine ştie din experienţă că noaptea şi ziua alternează; dar câţi pot să şi explice de ce? A educa nevoia de a înţelege lumea, iată ceea ce lipseşte de prea multe ori. A deveni conştient că nu toate cunoştinţele ce ni se livrează au statut de certitudine, că multe, poate cele mai multe, sunt doar ipoteze, mai mult sau mai puţin plauzibile; a acorda atenţie modului în care cultura, învăţătura întreţin un metabolism permanent între întrebări şi răspunsuri, a înţelege modul în care un răspuns generează noi întrebări, toate acestea fac parte din actul de a învăţa. Dar câtă atenţie acordă şcoala acestor lucruri, antrenamentului de a construi întrebări inteligente? În ultimă instanţă, este vorba de a educa gândirea şi comportamentul în situaţii inedite şi tocmai aceasta este viaţa reală. Cum să te descurci în situaţii diferite de cele prin care ai trecut anterior?  Antrenamentul şcolar în această direcţie este derizoriu, dacă nu total absent. Chestiunile propuse la examene, inclusiv la bacalaureat, nu te invită să gândeşti cu capul tău, ci să-ţi aminteşti ce anume, din ce ţi s-a predat, trebuie aplicat acolo. […].

Dacă aţi fi ministrul educaţiei ce măsuri aţi lua?

M-aş preocupa în primul rând de educaţia omenescului şi aş apleca urechea la minţile cele mai inteligente din jurul meu.

Ce înseamnă educaţia omenescului?

Faptul că noi suntem deficitări în a educa la copilul de cea mai fragedă vârstă dragostea şi respectul pentru fiinţa umană. Aici e marea problemă. Şcoala trebuie să facă faţă azi unui val imens anti-educaţional care vine din mass-media, de la unele televiziuni, dintr-o parte a presei, dintr-o  parte a internetului. E un val anti-educaţional imens, pe care în special copiii îl suportă. Ceea ce vă spun acum sunt lucrurile pe care ar trebui să le facă toţi cei care au o răspundere în educaţie. Noi trăim într-o societate în care copilul de şcoală primară, în foarte multe cazuri, consideră natural să se ia la bătaie cu un alt copil pentru faptul că nu se înţeleg într-o anumită chestiune. Diferenţa de părere poate fi pricină de violenţă fizică, pentru că văd asta peste tot în jurul lor. Noi nu facem nimic în faţa acestor lucruri. Orice educator este răspunzător şi în această privinţă, a educaţiei omenescului. Dar orice cetăţean ar trebui să fie şi un educator. […]. Când e vorba de calitatea educaţiei nimic nu se poate schimba peste noapte. Nu există figuri providenţiale. Aici lucrul pe care nu au fost în stare să-l facă niciun guvern, pentru că erau mereu cu ochii pe interesele imediate de putere, era să te angajezi în procese de lungă durată de schimbare a programelor educaţionale. Noi avem în multe privinţe programe rămase în urmă cu peste o sută de ani în modul în care concepem predarea diverselor ştiinţe. Cea mai mare parte din ce s-a descoperit şi s-a inventat în secolul al XX-lea n-a ajuns să fie predată în şcoală, este o situaţie tragică din acest punct de vedere, pentru că s-a mers mereu în virtutea inerţiei, am repetat azi ceea ce am făcut ieri. Lucrul acesta este foarte comod, dar greşit.

Şi ce ar trebui făcut în condiţiile astea? Peste o lună se va schimba guvernul şi va veni un alt ministru.

De exemplu, să facem un program de urgenţă de educare a omenescului, a trăirii în societatea globală, un minim de program pe care să căutăm să-l realizăm imediat. Nu ne dăm seama la ce grad de violenţă se află societatea în care trăim. Această educaţie pentru o lume neviolentă, pentru o lume în care să se educe valori ca dragostea pentru fiinţa umană, să nu vezi în tot ceea ce este diferit un adversar. După cum vedem, în societate, în mass-media, cearta este cea care atrage, nu dezbaterea. Cearta face rating. Dezbaterea, cu dezvoltare de puncte de vedere, ţine de un anumit grad de cultură si de o stare de relaxare, la care tot mai puţini oameni ajung. Şi atunci, după ce se orientează televiziunile în materie de programe: după violenţă, ce certuri prezentăm? Iar după certuri vin lucrurile anodine, nesemnificative, de ieşire din plictiseală cu cel mai mic efort intelectual posibil.

Care este acum problema noastră principală?

Problema principală este aceea a supravieţuirii în demnitate, ca oameni şi ca popor. Se semnalează cu îngrijorare rata scăzută de natalitate, dar nu se acordă o atenţie similară faptului că, aşa, mai puţini, cum suntem, o bună parte a românilor rămâne needucată sau insuficient educată. Prea mulţi sunt cei care se află în posesia unor diplome de bacalaureat sau chiar universitare, fără acoperire. De aici, o clasa profesională de un grad scăzut de profesionalitate, un grad scăzut de productivitate a muncii, dificultatea de a acoperi România cu autostrăzi moderne şi consecinţa inevitabilă a stării de sărăcie în care ne aflăm. Despre această problemă şi altele conexe aş fi vrut să-i văd în dezbatere pe candidaţii la funcţia de Preşedinte al României, dar suntem departe de aşa ceva. Noi preferăm să înlocuim dezbaterile cu adunări omagiale, îi supermediatizăm pe cei câţiva olimpici, distribuim cu generozitate un număr imens de diplome de excelenţă, excelenţă e pe toate drumurile, la nivel local, judeţean şi naţional şi trebuie să vină forurile europene şi internaţionale care să ne atragă atenţia în cât de multe privinţe ne aflăm în coada Europei. De unde să vină schimbarea? Mereu răspundem la persoana a treia, cu referire la un ei ambiguu. Dar schimbarea nu poate veni decât din momentul în care vom vorbi despre ea la persoana întâi, deci ea trebuie să vină de la fiecare dintre noi. Numai că este nevoie de un antrenament în această direcţie, un antrenament care să fie practicat la toate nivelurile şi vârstele şi tocmai această preocupare lipseşte. Acum ar trebui în primul rând să ne ocupăm de acele răni deschise vizibile pentru toată lumea şi să dezvoltăm terapia lor. De exemplu, să organizăm o examinare şi o dezbatere a stării programelor şi manualelor şcolare, nu doar la modul general, ci la detaliu, pentru fiecare disciplină în parte. Societăţile de ramură ale profesorilor ar trebui să se implice esenţial în această activitate. Oamenii şcolii, oamenii de cultură, prin exemplarele cele mai bune pe care aceştia le au, să ia iniţiativa şi să elaboreze programe aplicabile  în etape succesive, dar să ne fie clar încotro trebuie să mergem. S-a presupus mereu, de către multă lume, că deficienţele în educaţie vin din nepriceperi de ordin pedagogic. Nu vreau să neglijez factorul pedagogic, dar una din cauzele principale pentru care programele educaţionale nu sunt cum trebuie este de ordin cultural, insuficienta cultură a celor care elaborează aceste programe. Mai urgentă este însă trecerea la reducerea şi, dacă este posibil, eliminarea violenţei lingvistice, psihologice şi fizice din societate, din viaţa de familie, din educaţie. Violenţa în limbaj, tonul răstit, ura, sunt peste tot vizibile, inclusiv în multe emisiuni ce se pretind educative. Confundarea alterităţii cu adversitatea este mereu întâlnită.

Accesat la adresele:

http://www.gandul.info/interviurile-gandul/sa-facem-un-program-de-urgenta-a-educatiei-omenescului-in-romania-nu-ne-dam-seama-la-ce-grad-de-violenta-se-afla-societatea-in-care-traim-solomon-marcus-13377303?utm_source=Gandul&utm_medium=Click%2BBula&utm_campaign=Bula%2BGandul (15.10.2014)

http://www.gandul.info/interviurile-gandul/academicianul-solomon-marcus-la-interviurile-gandul-am-mers-intotdeauna-la-vot-uneori-am-votat-nu-cu-cel-mai-bun-ci-cu-cel-mai-putin-rau-asta-e-situatia-in-romania-13377210?utm_source=Gandul&utm_medium=Click%2BCitesteSi+200&utm_campaign=CitesteSi%2Bgandul (15.10.2014)

Scoala sufletu'Vulpea capitolina

Auxiliar avizat MEdÎntr-un „Cuvânt-înainte” (sic!), autoarea unui mediatizat auxiliar şcolar intitulat Să dezlegăm tainele abecedarului (apărut la editura Carminis din Piteşti) ne propune învăţarea „temeinică” (2004, p. 3) a scris-cititului pe baza metodei fonetice, analitico-sintetice, aceasta fiind, pentru necunoscători, „pâinea şi sarea” oricărui învăţător. De altfel, autoarea ne şi explică strategia sa didactică: „Învăţarea se realizează pe baza folosirii directe a literei, a silabei, a cuvântului, a propoziţiei, a semnelor de ortografie şi de punctuaţie. Exerciţiile variate permit descoperirea de asemănări, deosebiri, asocieri şi numeroase legături interdisciplinare” (ibid.). Rubricile speciale „antrenează elevii în lumea miraculoasă a lecturii, dezvoltându-le plăcerea de a citi, de a afla lucruri interesante din diferite domenii, permiţând receptarea corectă a mesajului scris, îmbogăţirea vocabularului, utilizarea corectă a limbii române în contexte concrete şi variate de comunicare” (ibid.).

Din nefericire, drumul de la intenţie la faptă nu este atât de simplu, căci, pentru a parafraza o butadă celebră, practica i-a cauzat împricinatei nişte „bătături intelectuale” pe care teoria nu le-a prevăzut, recte gafe hilare uneori, de-a dreptul stupide cel mai adesea.

Intrând în „lumea miraculoasă” a doamnei Carmen Iordăchescu, nu ştim de ce să ne minunăm mai întâi: de inepţia grotescă a textelor ori de didacticismul ridicol al jocurilor de cuvinte. Dar mai bine să parcurgem câteva mostre din opera analizată (sublinierile îmi aparţin):

Exprimări agramate:

„Ei au calul la malul lacului” (p. 31).

„Sorin se lasă cu sania. Ce minune!” (p. 48).

„Cosmin cu Simona ies cu sania” (p. 48).

„Vor trece să mă ia la vioară” (p. 51).

„Mama cu Viorica au o colivie.

– Ce vrei, Viorica?” (p. 51).

„- Cu ce e coşul lui Onişor?

– Coşul lui e cu mere” (p. 54).

Cugetă la tabără” (p. 99).

„Şoimul călător este cea mai rapidă fiinţă actuală de pe Pământ” (p. 145).

Metafore bizare:

Auxiliar didactic (4)„Marea e ca un rai” (p. 21).

„Lacul are o lumină a lui” (p. 40).

„Miroase a nea” (p. 48).

„Sania e ca o soră!” (p. 48).

„Dorel doarme dulce” (p. 73).

Construcţii forţate:

„- Ei au urme mari?

– Nu. Ei nu au urme mari” (p. 26).

„Şoselele erau ale oraşelor” (p. 53).

„Onişor scrie la şcoală o scrisoare” (p. 53).

Texte absurde, ridicole sau de-a dreptul demente:

„Ea e Ema. Ema e a mea. Ema e inima mea” (p. 17).

La lemne

Ionel e cu Relu. El are un car nou. La car are un cal mare. Ei au carul cu lemne mari. Neaua e mare. Iarna e rea. Omul are lemne acum” (p. 30).

O lamă nouăAuxiliar didactic (2)

Maria ia o lamă nouă.

– Maria, aruncă lama!

– Nu, Ileana, e lama mea!

Acum Maria are o rană mare” (p. 34).

Moara

Moara lui Marcu e la malul lacului. Moara lui e mare. El e morar cu renume. Are oameni la lucru. Acum nenea Marcu e milionar” (p. 41).

Minerul

Auxiliar didactic (1)Ionel e la lucru. El e miner.

– E aur în mina lui?

– Aurul minei e comoara lui!” (p. 42).

Canarul

– Cornel, Camelia are un canar!

– Un canar? Mare lucru! Eu am un cal!” (p. 42)

Canarul vesel

Mama cu Viorica au o colivie.

– Ce vrei, Viorica?

– Eu vreau un canar vesel. Vărul meu nu mai e voios. Canarul lui nu mai e.

– Uite ce vesel e canarul acela!” (p. 51).

„La uşa casei se mişcă o mierlă cenuşie” (p. 53).

Şoriceii

Cerul era ca un şal mare, cenuşiu. Şoriceii săreau veseli. Ei erau la şcoală. Acum erau şcolari. Ei scriau cu voioşie” (p. 54).

Auxiliar didactic (6)„- Ce tren mare, tăticule!

– Nu te teme, Antonel! E un tren accelerat” (p. 56).

Tortul

Mamaia toarce. Tataia tace. Tata caută o carte. Mama coace aluatul. Tortul e cu cremă, cu alune, cacao, nucă. Mama taie tortul.

– Ce tort minunat!” (p. 57).

Lunile anului

E iarnă. Omătul e mare. E luna ianuarie.

Iată un cocor mititel. E luna martie.

– Uite lalele, liliac! E luna mai.

– Iunie, iulie au intrat cu crini ca neaua” (p. 57).

La teatru

… Uimită, Ileana se uită la actorul cel voinic.

– E tatăl Antoniei, e nenea Cosma!

Ce comic e la teatru!” (p. 60).

Turma

… Pe seară sau noaptea lupul se apropie. Vara trecută au pierit două oi.

Păstorul ascultă. Nu va lăsa lupul să atace turma!” (p. 67).

Auxiliar didactic (7)Piticii

Cinci pitici au cinci pătucuri mici. Ei au cules multe ciuperci. O căprioară e prietena lor. Trei iepuri se apropie tiptil.

O cioară se cumpănea pe craca unui copac:

– Cra! Cra!

– Ce vrei tu?

– Nu te speria, piticule! Eu vreau un cioc cu apă rece” (p. 68).

Iedul

Ieri am ieşit din casă. Văd departe de iesle pe iedul cel mititel. Se dusese aproape de iederă. Dădea să o miroasă. Era dornic să descopere totul în curte.

– Te iert, mititelule! Vino să te duc la mama ta!” (p. 72).

„Toţi ţânţarii erau omorâţi.

Toţi suliţaşii erau ţanţoşi” (p. 82).

Auxiliar didactic (5)Lecţia

Tudorel este trist.

– Mamă, pentru marţi am o lecţie cumplită!

– Ce lecţie, Tudorel?

– O compunere cu titlul ,La ţară’. …” (p. 83).

„- Cum este cartea cea nouă, Corina?

– E interesantă, Monica.

– Ai citit toată cartea?

– A, nu! Nu cunosc toate literele. …” (p. 85).

„Tăchel luase o chelfăneală de la fratele lui mai mare” (p. 119).

Auxiliar didactic (8)Ghinion

Gherasim a venit la ghişeu:

– Vă rog să îmi daţi un tichet pentru metrou.

– Ai legitimaţie de elev?

Băiatul caută în ghiozdan carnetul de elev şi banii. Ghinion! A uitat banii acasă” (p. 139).

Din joacă

Gheorghiţă a dat din joacă un ghiont colegului său. Tache a alunecat în genunchi. Are acum genunchiul deplasat. Tache va sta o lună cu piciorul în ghips.

Ce rău îi pare lui Gheorghiţă!” (p. 139).

Şi bomboana de pe colivă:

„Baba bătu bietul băiat bolnav” (p. 161).

„Horia hăituia hamsterul” (p. 161).

„Joi, Jenică jefui jardiniera Janei” (p. 161).

„Şerca şerpuia şăgalnică şi şovăitoare” (p. 161).

„Ţiganii ţanţoşi ţineau ţambalele” (p. 161).

Cui nu s-a îngrozit de conotaţiile psihotice, suicidare, agresive şi chiar penale ale textelor de mai sus, îi rămâne provocarea de a bifa răspunsul corect:

„Vecinul lui Lucian:

□ se uită la ecran

□ aruncă alune

□ sare la vecin” (p. 62).

„Cămila cară:

□ vecini

□ animale mici

□ saci” (p. 62).

Sau de a defini termenii „taxist” (p. 149) şi „şercă” (p. 161).

Auxiliar didactic (3)Grija pentru educaţia morală a copiilor, adaptată la vremurile pe care le trăim, se vede în alăturarea unor ziceri precum:

„Urma scapă turma” (p. 68).

„D-aia n-are ursul coadă!” (p. 72).

„De ce se teme, omul nu scapă” (p. 72).

„Dacă dai, n-ai!” (p. 72).

„Bate şaua să priceapă iapa” (p. 91).

„Mai aproape îmi este cămaşa decât haina” (p. 103).

„Hoţul neprins e negustor cinstit” (p. 103).

„Nu-i frumos ce e frumos,

Ci-i frumos ce-mi place mie” (p. 106).

În loc de epilog, ghici ghicitoarea mea:

Gură mare, ca o roată

O umplem cu carne toată

Şi ne-o dă-napoi tocată!” (p. 95).

Risc un răspuns: o fi elevul obligat să ingere aberaţiile enumerate mai sus?

Ambiţia autoarei de a strivi concurenţa (căci, aşa cum se indică ritos pe ultima copertă, „cartea depăşeşte prin complexitatea şi varietatea exerciţiilor, prin gradarea dificultăţilor şi prin plăcerea cu care elevii le rezolvă, tot ce s-a scris până acum – sublin. mea”) sleieşte de calităţi metoda, aceasta nefiind un „factotum” omnipotent, ci doar un instrument didactic. În avântul său după notorietate (şi, de ce nu, după bani), Carmen Iordăchescu ne serveşte un exemplu… „de manual” despre cum nu trebuie făcut un manual (mă rog, „auxiliar didactic”). Fără a fi chiar de aruncat, auxiliarul Să dezlegăm tainele abecedarului poate constitui un ajutor preţios atât pentru părinţi – care se pot amuza copios după o zi de muncă obositoare –, cât şi pentru alţi pretendenţi la gloria literară, ce vor şti mai bine să domolească preţiozitatea pedagogică printr-un dram de firesc şi de simţ al măsurii spre binele lor profesional şi al propăşirii celor care îi studiază.

Audism (from Latin audire, to hear, and -ism, a system of practice, behavior, belief, or attitude) has been variously defined as:

The notion that one is superior based on one’s ability to hear or behave in the manner of one who hears. (Humphries, 1977, p. 12)

Audism is oppressionPersons who practice audism are called audists. Audists may be hearing or deaf. The term audism was coined by Tom Humphries in Communicating across cultures (deaf-hearing) and language learning (1977, p. 12).  The term lay dormant until Lane revived its use 15 years later. It is increasingly catching on, though not yet in regular dictionaries of the English language. Humphries originally applied audism to individual attitudes and practices, but Lane and others have broadened its scope to include institutional and group attitudes, practices, and oppression of deaf persons. The first half of Lane’s book The mask of benevolence: disabling the deaf community is the most extensive published survey and discussion of audism so far (Lane, 1992).

References:

Jan Humphrey & Bob Alcorn (1995). So you want to be an interpreter: An introduction to sign language interpreting (2nd ed.). Amarillo, TX: H&H Publishers.

Tom Humphries (1977). Communicating across cultures (deaf-/hearing) and language learning. Doctoral dissertation. Cincinnati, OH: Union Institute and University.

Harlan Lane (1992). The mask of benevolence: disabling the deaf community. New York: Alfred A. Knopf.

Deaf Culture [studiu]

                To: All Romanian Speaking Staff

                Subject: Improper Language Usage

 

It has been brought to our attention by several officials visiting our office in Romania that offensive language is commonly used by our Romanian speaking staff. Such behavior, in addition to violating our policy, is highly unprofessional and offensive to both visitors and staff.

        All personnel will immediately adhere to the following rules:

  1. Words like futu-i, în pula mea, pula and other such expressions will not be tolerated or used for emphasis or dramatic effect, no matter how heated a discussion may become.
  2. You will not say şi-a băgat pula when someone makes a mistake, or s-a căcat pe el if you see someone being reprehended, or băga-mi-aş, when a major mistake has been made. All forms and derivations of the verb a se căca and a se fute are utterly inappropriate and unacceptable in our environment.
  3. No project manager, section head or administrator under any circumstances will be referred to as pulă de om, căcănar or bou.
  4. Lack of determination will not be referred to as pulălău nor will persons who lack initiative be referred to as muiangiu.
  5. Unusual or creative ideas offered by management are not to be referred to as căcaturi.
  6. Do not say futu-ţi măta if somebody is persistent; do not add pula mea if a colleague is going through a difficult situation. Furthermore, you must not say am pus-o (refer to item 2) nor o să ne-o tragă în cur when a matter becomes excessively complicated.
  7. When asking someone to leave you alone, you must not say du-te-n pula mea or should you ever substitute „May I help you?” with ce pula mea vrei?
  8. Under no circumstances should you ever call your elderly corporate supervisors boşorogi împuţiţi.
  9. Do not say ia mai du-te-n pulă cu căcatu’ ăsta when a relevant project is presented to you, nor should you ever answer futu-te-n cur or să mi-o sugi when your assistance is required.
  10. You should never call partner representatives as boul dracului or tâmpitu’ ăla.
  11. The sexual behavior of our staff is not to be discussed in terms such as pizdulică bună, futăciosu’ or homălău’ lu’ peşte.
  12. Last but not least, after reading this note, please do not say mă şterg la cur cu ea. Just keep it clean and dispose of it properly.

 

Stairway - To happenDupă ce luni şi ani de zile au fost călcate în picioare în sus şi-n jos, izbite de cărucioare şi biciclete, zdrobite de mobile, frigidere sau materiale de construcţie, pişate de câini (şi) aurolaci, în fine, după ce au suportat canicule, îngheţuri şi vijelii fără număr, iată că a venit şi vremea lor. Vremea ca să fie „rejuvenate”. Şi s-au găsit vrednici de aceasta vreo doi meşteri mari – calfe, nu zidari. Iaca măre cum lucrară, zi de vară până-n seară, să ne toarne la picioară, mândră şi semeaţă scară. Probabil că în acte a costat mai mult decât cea dinăuntru; „în viu”, probabil două sute de lei şi o damigeană de ţuică. Râzi, tu, Darie, dar să vezi cum peste ani va fi inclusă în patrimoniul naţional, mostră de arhitectură avangardistă, combinând curbele lascive ale lui Dali cu asimetria verticalităţii lui Gaudi şi tonurile stilistice Bercea Mondial original. Şi, pentru a oferi contextul estetico-filozofic necesar, am adăugat o serie de instantanee (majoritatea foarte populare pe internet) de la sine grăitoare pentru toţi ce vor să… exploreze şi altfel Grădina Carpatină.

 

Această prezentare necesită JavaScript.